Politic

Sebastian Rusu – viceprimar PNL: „În Primăria Brașov nu se dorește transparență!”

Sebastian Rusu – viceprimarul PNL al Brașovului – a declarat că „ședința extraordinară a Consiliului Local, pe care am convocat-o împreună cu ai mei colegi consilieri liberali, a provocat un mare deranj pentru actuala administrație a municipiului nostru. Aceasta cu toate că am propus pentru Ordinea de zi proiecte care de luni de zile au fost blocate și aruncate într-un sertar de către primarul Coliban”. Detalii, AICI.

Sebastian Rusu a relatat că proiectele propuse sunt în folosul brașovenilor și al comunității noastre, respectă prevederile legale și este anornal ca ele să fie sabotate.

În acest sens, viceprimarul PNL al Brașovului a explicat:

„Codul Administrativ este foarte clar în acest sens, la articolul 127 – Comisiile speciale şi comisiile mixte:

(1) Consiliile locale pot organiza comisii speciale de analiză şi verificare formate din consilieri locali, pe perioadă determinată, la propunerea unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie sau a primarului. Componenţa, obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţilor acestora se stabilesc prin hotărâre a consiliului local. Membrii comisiei acţionează în limitele stabilite prin hotărâre.

(2) Comisia de analiză şi verificare prezintă consiliului local ori primarului, după caz, la termenul stabilit de acesta, raportul întocmit în urma analizelor şi verificărilor efectuate. Raportul cuprinde, dacă este cazul, propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii în domeniul supus analizei sau verificării.

(3) Consiliile locale pot organiza, din proprie iniţiativă sau din iniţiativa primarului, după caz, comisii mixte formate din consilieri locali, funcţionari publici şi alţi specialişti, pe perioadă determinată. Componenţa comisiilor mixte, obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii acestora se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale. Şedinţele comisiilor mixte sunt publice”.

„Însă departamentul juridic din Primăria condusă Allen Colliban, primarul certat cu transparența, și USR a avizat nefavorabil proiectele noastre! Este clar că sunt lucruri de ascuns, altfel nu se explică această reacție la inițiativa noastră. Noi, consilierii locali PNL, nu ne vom opri aici. Și ne vom continua lupta în slujba brașovenilor”, a mai precizat Sebastian Rusu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
6 luni în urmă

[…] Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Primăriei Brașov a blocat proiectul lui Mihnea Năstase, fiul fostului lider PSD Adrian Năstase, pentru […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare