Rușinea

Când eram copil, în fiecare sâmbătă, după ce terminau curățenia curții, oamenii ieșeau și curățau și porțiunile de stradă din fața caselor. Măturau, stropeau, îngrijeau florile pe care le plantaseră afară, lângă garduri, pliveau buruienile cu niște săpăligi micuțe și înguste, dădeau cu var bordurile ce împrejmuiau straturile de flori, curățau rigolele unui firicel de apă care curgea pe strada principală. Și copiii aveau responsabilitățile lor în activitatea asta. Era rușine să n-o faci, să fie neîngrijit în fața casei tale, în vreme ce la vecini era frumos.

Iarna, de câte ori era cazul, oamenii își deszăpezeau nu doar curțile, ci și în fața caselor, cât țineau gardurile fiecăruia. Mai mult, dacă pe o stradă era, să zicem, o casă nelocuită în acea iarnă, deszăpezeau, cu rândul, și în fața aceleia. Să nu arate urât strada. Se întâmpla în Cristian, locul în care am copilărit, dar și în Râșnov, Vulcan, Ghimbav, Sânpetru știu că era la fel. Meritul sașilor, în primul rând, dar și al românilor care au învățat lecția lor.

Pentru un copil era rușine să nu salute primul un adult, chiar dacă nu-l cunoștea; să răspundă altfel decât politicos și pe un ton măsurat unui adult; să se așeze primul la masă dacă mânca împreună cu adulții; să nu cedeze locul într-un mijloc de transport în comun; să refuze dacă un om în vârstă îl ruga să-l ajute (de pildă, să-i cumpere ceva de la magazin). Țin minte că, atunci când am mers prima dată la școală, mama mi-a spus un singur lucru: „Ai grijă, să nu ne faci de rușine”.

Mi-am amintit cele de mai sus văzând o fotografie ce înfățișa Câmpia Libertății de la Blaj, după vizita Papei. Au fost acolo 100.000 de oameni, care la plecare au lăsat locul curat oglindă! Și mi-am mai amintit ceva: imaginile cu mizeria cruntă rămasă după mitingul PSD de la Iași…

Întrebat de un ziarist dacă nu i se pare incredibil că nimeni n-a lăsat gunoi după el pe Câmpia Libertății, un părinte greco-catolic de la Catedrala din Blaj a răspuns simplu: „Apăi, cum să facă asta? E rușine!”.

Câtă vreme rușinea asta nu dispare de tot și de peste tot în România, mai e o speranță.