Politic

Propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de premier!!! Cine este Sevil Shhaideh?!…

 

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a menţionat, după ce a ieşit de la consultările avute astăzi cu Klaus Iohannis, preşedintele României, că Sevil Shhaideh este persoana desemnată de alianţa PSD-ALDE să devină prim-ministru.

„Aveam dreptul să solicit pentru mine postul de prim-ministru, dar am ţinut cont de două lucruri: de declaraţiile presedintelui şi de o lege în vigoare”, a relatat Liviu Dragnea, după consultări, subliniind că nu are nici o relaţie de rudenie cu Sevil Shhaideh şi că respectiva este membru PSD din 2015.

Dragnea a mai menţionat că pe Sevil Shhaideh o recomandă „capacitatea de muncă, ştiinţa administraţiei, viziunea de dezvoltare şi cunoaşterea activităţii tuturor ministerelor”.

În vârstă de 51 de ani, Sevil Shhaideh este considerată „fina” lui Liviu Dragnea, cei doi cunoscându-se de mult timp.

Din 1987 este licenţiată în economie, absolvind Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice. Are o suită de specializări făcute atât în ţară, cât şi în străinătate.

Conform CV-ului ei, Sevil Shhaideh a fost director în Consiliul Judeţean Constanţa, sub comanda lui… Nicuşor Constantinescu, mai întâi la Departamentul de Sisteme Informatice, apoi la Direcţia Generală de Proiecte.

În paralel, ea a fost coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

În 2012, după ce Liviu Dragnea a fost desemnat ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh a fost numită în funcţia de secretar de stat. În 2015, după plecarea lui Liviu Dragnea din minister, Sevil Shhaideh a preluat funcţia de ministru, rămasă vacantă.

Constănţeanca Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011 cu un cetăţean sirian. La acea vreme, Liviu Dragnea a relatat că în religia musulmană nu există termenul de naş şi că la căsătorie a fost martor, alături de alte persoane, printre care şi Nicuşor Constantinescu.

Potrivit declaraţiei sale de avere datată 6 mai 2015, Sevil Shhaideh deţine un apartament de 47 mp. cumpărat în 1994. Are mai multe conturi deschise în 2007 şi 2011, în sumă totală de circa 500.000 de lei. Are şi un credit luat în 2012, de 60.000 de lei, care va fi scadent în 2017.

Foto: Digi 24

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare