„Primarul Brașovului vrea construcții faraonice”
„Primarul Brașovului vrea construcții faraonice”. Viceprimarul liberal al municipiului Braşov, Sebastian Rusu, a catalogat drept „ipocrizie” intenţia edilului USR, Allen Coliban, de a cumpăra Unirea Shopping Center pentru a muta în spaţiul respectiv Primăria. El îi atrage atenţia că „trăim în era digitalizării”, când lumea evită să investească în „construcţii faraonice”.
Viceprimarul PNL spune că a aflat din presă despre intenţia primarului de a muta Primăria. Acesta ar fi scopul final al cumpărării respectivului imobil şi a parcării aferente.
Un proiect de hotărâre prin care consilierilor braşoveni li se cere acordul pentru demararea procedurilor în vederea achiziţionării clădirii se află pe ordinea de zi a şedinţei de îndată de astăzi a Consiliului Local Braşov. Însă, conform lui Rusu, consilierii liberali nu au avut suficient timp să analizeze documentaţia anexată. Iar discuţiile în comisiile de specialitate vor avea loc abia cu o oră înaintea şedinţei.
„Este o ipocrizie să spui că vrei să muţi Primăria în spaţiul respectiv. Vă daţi seama cât ar costa amenajarea acelor spaţii, magazinele acelea au fost ca nişte hale şi să le recompartimentezi presupune nişte costuri fantastice. Asta în condiţiile în care Primăria are o clădire în centru, una simbolică pentru Braşov, iar RATBV circulă foarte bine şi nu toată lumea trebuie să vină cu maşina, aşa că chiar dacă nu sunt locuri de parcare suficiente, nu e o problemă (…) Pe de altă parte, ne plângem că nu avem şcoli şi grădiniţe, dar vrem să dăm banii pe a muta Primăria. (…) Suntem în era digitalizării, când alţii îşi restrâng activităţile, interacţionează cu publicul din ce în ce mai mult electronic, noi ce facem? Mergem spre construcţii faraonice?”, a afirmat viceprimarul Sebastian Rusu.
Și prețul de achiziție este o problemă
El a subliniat că dincolo de oportunitatea achiziţiei, se pune şi problema preţului. 15 milioane de euro ar costa achiziția.
„Poate, înţelegeam dacă era vorba de un preţ foarte bun, dacă acolo era vorba de o executare, de o insolvenţă, de Ministerul de Finanţe, avea Unirea Shopping Center să dea nişte bani Primăriei, atunci există nişte proceduri de care te poţi folosi, dar nu să cumperi de pe piaţa liberă. De ce nu cumpărăm AFI Mall, că e mai bine poziţionat şi clădirea e mai nouă?”, a spus Rusu.
Întrebat cum vor vota aleşii PNL în şedinţa de vineri, el a replicat: „Vom vota cum este corect şi firesc pentru noi şi pentru braşoveni. Dar astăzi nu pot să vă spun nimic, deoarece nu avem suficiente informaţii”.
„Mi se par nişte ambiţii pe bani foarte mulţi, care nu-i avantajează pe braşoveni”, a reiterat viceprimarul PNL.
Mai multe declarații aici.
Citiți și:
Planurile Primăriei Brașov cu Unirea Shopping Center / Situația este încâlcită
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.