Politic

Primarul Brașovului, despre proiectele începute de Scripcaru și relația cu Veștea / Experiența sa în mediul privat

Primarul Brașovului, despre proiectele începute de Scripcaru și relația cu Veștea.

Allen Coliban, primarul Brașovului, a fost invitat în cadrul emisiunii „Brasovul Altfel? Tu alegi!”, care va fi difuzată astăzi, de la 17.10, la Nova TV.

Primarul Brașovului, despre proiectele începute de Scripcaru și relația cu Veștea

Printre altele, chestionat asupra unor proiecte începute și desfășurate în administrația George Scripcaru, cu care „se laudă”, Allen Coliban a răspuns: „Sunt foarte puține proiecte care să fi fost gata, dar au necesitat reproiectare fiind făcute greșit (garajul RATBV). La Iepure la fel, pistele de biciclete la fel. Nu vreau să vobesc, însă, despre ce a fost, pentru că nu îmi place discursul cu «greaua moștenire»”.

Primarul Brașovului a spus că are o relație normală cu Adrian Veștea, fost președinte al Consiliului Județean Brașov, acum ministru al Dezvoltării: „Dacă ar fi fost așa în ultimii 30 de ani, lucrurile stăteau altfel. Avem o colaborare bună, am închis câteva lucruri care au fost lăsate de vechea administrație”.

De asemenea, Allen Coliban a fost rugat să comenteze faptul că mulți angajați din Primăria Brașov sunt nemulțumiți de stilul său de lucru: „Nu am venit în Primărie pentru a-i mulțumi pe colegii mei. Am venit pentru a lăsa ceva în urma mea și pentru a face proiecte pentru brașoveni. Am aceeași dimensiune ca precedenta administrație și avem de 3 ori mai multe proiecte. Este o presiune mare pe oamenii din Primărie… Oricine este nemulțumit are ușa deschisă, să vină să vorbească. Am și cutia pe ușa mea, unde angajații pot să pună ce vor. Din păcate, am primit mai multe solicitări despre creșteri salariale și vouchere de vacanță”.

Experiența sa în mediul privat

Referitor la experiența managerială avută în sectorul privat, primarul Coliban a punctat: „Am avut mai multe schimbări de carieră. Am avut propria afacere. Am fost director de producție software, vreo 10-20 de oameni în subordine. Apoi am lucrat într-un mediu internațional, am fost delegat tehnic la Sochi pentru Jocurile Paralimpice, unde am coordonat 200 de oameni”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
10 luni în urmă

“Am venit pentru a lăsa ceva în urma mea”. Aici are dreptate omul, sa nu fim rai. Multa mizerie pe strazi va ramane in urma lui Coliban. Si trotinete pe trotuare, firesc. Ca el asa crede ca se reduce poluarea:… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare