Politic

Primarul Allen Coliban – cercetat penal pentru abuz în serviciu / S-a cerut și renunțarea acestuia la funcție

Primarul Allen Coliban – cercetat penal pentru abuz în serviciu.

Numele lui Allen Coliban, primarul USR al Brașovului, se învârte în jurul câtorva dosare penale.

Într-unul din acestea, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a obținut, în urma deciziei de anul trecut a Tribunalului Brașov, redeschiderea cazului în care intimaţii sunt primarul Municipiului Braşov, Allen Coliban, şi city-managerul Adriana Miron, așa cum a informat, la vremea respectivă, hotnews.ro, care a prezentat și soluția instanței: Tribunalul Braşov – Secţia penală (…) constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 5/II-2/2023 din data de din 1 martie 2023 emisă de procurorul-şef serviciu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi, pe cale de consecinţă, confirmă redeschiderea urmăririi penale ce a făcut obiectul dosarului penal (…) în care a fost emisă ordonanţa de clasare din data de 17.01.2023.(…). Definitivă”.

Primarul Allen Coliban – cercetat penal pentru abuz în serviciu

Dosarul penal ar fost deschis în urma unei plângeri depusă la DNA de un ONG, iar primarul Braşovului este acuzat că ar fi delegat ilegal atribuţiile sale către Adriana Miron, angajat al municipalităţii, în condiţiile în care Consiliul Local Braşov a stabilit, printr-o hotărâre luată anterior, că atribuţiile primarului îi revin viceprimarului liberal Sebastian Rusu în cazul în care edilul este plecat sau se află în concediu.

„Act de sfidare față de procurorii DNA”

La vremea respectivă, într-un comunicat de presă, PSD Brașov a cerut demisia lui Allen Coliban (USR) și suspendarea sa din partid: Președintele Cătălin Drulă și ceilalți membri din conducerea USR trebuie să înceteze să mai facă scut în jurul penalilor din propriul partid, cum au făcut până acum în cazul primarilor Allen Coliban și Clotilde Armand. Cerem conducerii USR să aplice urgent aceleași principii de integritate pe care le pretindeau cu vehemență altor partide politice. Așa cum USR cerea insistent altor politicieni vizați de anchetele DNA, primarul Municipiului Brașov Allen Coliban trebuie să renunțe de îndată la toate funcțiile publice până la pronunțarea instanței de judecată, astfel încât problemele sale penale să nu afecteze imaginea instituției pe care o conduce. Aceasta era esența campaniei USR «Fără penali în funcții publice»: cei vizați de anchete penale trebuie să facă pasul în spate până când «își demonstrează nevinovăția» în fața instanțelor de judecată”.

În același comunicat, citat de Ziarul de Investigații, PSD a mai precizat: „Lipsa de reacție de până acum a USR față de anchetele penale în care este implicat Allen Coliban reprezintă un act de sfidare față de procurorii DNA, care au considerat, iar instanța le-a confirmat, că există indicii temeinice care trebuie cercetate cu privire la posibilele fapte penale săvârșite de primarul municipiului Brașov”.

„Plan autodistructiv de la care nu s-a abătut nicio clipă”

Și PNL a sesizat, de-a lungul vremii, neregulile Administrației USR de la Primăria Brașov și aversiunea edilului față de viceprimarul liberal Sebastian Rusu, pe care a vrut să-l demită în mai multe rânduri, însă n-a reușit. I-a mutat și biroul, i-a „transferat” și atribuțiile, însă până la urmă acesta a trecut cu brio peste toate provocările, având câștig de cauză.

În aceşti ani de mandat, edilul municipiului Braşov a reuşit, prin aroganţă şi autosuficienţă, să îşi ostilizeze o majoritate solidă în Consiliul Local. A făcut asta pas cu pas, parcă printr-un plan autodistructiv de la care nu s-a abătut nicio clipă. De la retragerea atribuţiilor acordate viceprimarului Sebastian Rusu, la tratarea consilierilor PNL ca o simplă maşinărie de vot, primarul Coliban a lăsat impresia că pentru domnia sa parteneriatul politic de la municipiu nu este decât un instrument prin care vrea să îşi atingă obiectivele personale, nu şi pe cele de interes pentru agenda cetăţenilor braşoveni. În tot acest timp, domnul Coliban şi-a folosit energia pentru a distruge un parteneriat politic şi pentru a se victimiza, în loc s-o canalizeze pentru a răspunde aşteptărilor comunităţii şi a-şi onora promisiunile electorale pe care le-a făcut braşovenilor… Pentru majoritatea momentelor în care votul consilierilor PNL nu a fost pe placul primarului Coliban, timpul a dovedit că primii au avut dreptate. Reamintim aici cazurile Amural, finanțarea FC Brașov, Regulamentul privind construcțiile în pantă, managementul RIAL, managementul clubului Corona etc., se arată într-un comunicat al PNL – Detalii, AICI.

În cazul Amural, se știe, viceprimărița USR Flavia Boghiu a fost trimisă în judecată de DNA – Detalii, AICI. Imediat, ea s-a retras din cursa electorală, motivând că este însărcinată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
6 luni în urmă

Nimeni nu te bate, Scripcarel la afaceri dubioase, ticalosule !

mariana
6 luni în urmă

nu cred că are vreo vina primarul Coliban! aceste baliverne sunt venite de la mocirla psdnl- josnici oameni sunt adunați în mocirla psdnl-.

Ron
Răspunde la  mariana
6 luni în urmă

Corect.Niste căței care latră sa obțină voturile fraierilor.

Radu
6 luni în urmă

Adică Scripcaru fura cu ambele mâini în stânga și dreapta ! Și lu Coliban i fac dosar penal , nu că a furat , ci că a dat atribuțiunile lu loaza aia de Sebastian Rusu care nici nu venea la… Citeşte mai mult »

Back to top button