Politic

„Președinții” sloganurilor mediocre

 

N-a început campania electorală pentru alegerile prezidențiale, însă România e deja împânzită de bannere și mesh-uri cu chipurile și sloganurile unor viitori candidați. Asta, din cauză că legea electorală de la noi e cam de-a-ndoaselea: înainte de campania electorală candidaților le este permis să-și facă publicitate electorală outdoor, iar în campanie li se interzice acest lucru, cu excepția acelor afișe meschine de pe panourile amplasate de primării.

Am avut, așadar, ocazia să citim sloganurile principalilor competitori. Klaus Iohannis, de pildă, și-a ales „Pentru o Românie normală” (parcă-l și aud cum silabisește grav și foarte rar, apăsând pe vocale). Așa cum s-a observat, că nici nu era greu, acest slogan conține o eroare elementară, pe care un consultant de campanie nu excepțional, ci doar de nivel mediu n-ar face-o: acronimul (prima literă a fiecărui cuvânt) formează un cuvânt urât: „porn”, prescurtarea de la pornografie. Și constat că nici după ce informația a circulat în spațiul public, generând multe comentarii, dl. Iohannis n-a dat ordin să fie îndepărtate mesh-urile și bannerele respective și să i se confecționeze alt slogan… I-o fi plăcând?

În privința conținutului, sloganul ales de dl președinte cred că îl reprezintă: e tern, plat, fără zvâc, nu trezește interesul, nu comunică cine știe ce chestie. E ca și când ar zice: „ Klaus Iohannis susține/ că-n micuța noastră țară/ n-ar fi rău să fie bine”. Măcar varianta asta mai are ceva sare și piper…

În ceea ce o privește, d-na Vasilica Viorica Dăncilă nu s-a decis încă ce și cum vrea să fie: „Un președinte implicat și muncitor” sau „Aproape de fiecare român”? Până una-alta, folosește ambele sloganuri, deși nici unul n-o caracterizează. Ce-a muncit atât de mult d-na? Și în ce a fost atât de adânc implicată? Din 2009 până la jumătatea lui ianuarie 2018 a beneficiat de o sinecură la Parlamentul European, timp în care nici engleza n-a învățat-o. Bine, era cumva de așteptat, având în vedere că dânsa are probleme de exprimare chiar și în limba maternă… Cât despre „aproape de fiecare român”, e și mai fals. D-na Dăncilă e un personaj artificial, unul ce pare, în multe momente, întors cu cheița. Nici un speech, nici o declarație a dânsei nu sună firesc, are întortocheri aiuritoare de frază, cuvintele pe care le folosește parcă nu sunt ale sale, nu exprimă nimic, de parcă avem de-a face cu o alcătuire sintetică, ce simulează vorbirea umană, grație unui program înmagazinat într-un cip care i-a fost implantat.

Senzația pe care o lasă este de totală inadecvare, de comportament și discurs mașinale, nenaturale. Departe, departe de oameni…

În fine, dl. Dan Barna (cum cine? șeful USR!) și-a ales o noțiune abstractă, la fel de îndepărtată de concret cum e d-na Viorica de oameni: fericirea. „Fericiți în România”, stă scris lângă poza liderului USR, care a descoperit ceea ce mulți gânditori s-au chinuit, secole de-a rândul, să descopere: cum să atingem starea de fericire? Desigur, votând „Dan Barna președinte”! Vedeți, d’aia erau atâția compatrioți în suferință morală: nu apăruse să-i fericească dl. Barna și candidatura dumisale! Și, bun înțeles, cei care nu-l vor vota vor rămâne nefericiți. Iar dacă acest politician providențial nu va ajunge președinte, toată nația se va zbate în continuare în balta nefericirii supreme…

Ce-i unește, totuși, în afara platitudinii sloganurilor, pe – deocamdată – cei peste 20 de aspiranți la candidatură? Toți ni se prezintă drept „președinte”!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare