Politic

„Parteneriatul public-privat pentru Autostrada Comarnic-Brașov, o nouă minciună gogonată marca PSD-ALDE”, spune deputatul Gabriel Andronache

 

Deputatul PNL de Brașov Gabriel Andronache elimină toate speranțele românilor de a se realiza Autostrada Comarnic-Brașov. Printr-un comunicat de presă, politicianul ne-a transmis concluziile lui, după ce a analizat declarațiile din ultima perioadă cu referire la acest obiectiv.  

„După ce PSD-istul Victor Ponta a îngropat proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov prin trecerea finanțării acestuia de la bugetul statului în zona parteneriatului public-privat, a apărut o rază de lumină prin propunerea guvernamentală făcută în 2017, astfel că realizarea acestei autostrăzi să fie finanțată din bugetul de stat, cu sprijinul logistic al Băncii Mondiale. Minunea a durat doar câteva luni deoarece zilele trecute a apărut la televizor un tovarăș din Guvernul PSD – Dăncilă care prezenta un desen frumos cu autostrada Ploiești-Brașov, promițând din nou realizarea autostrăzii prin parteneriat public-privat. Prin urmare, veste tristă: mortul lui Ponta nu se mai întoarce de la groapă, rămâne acolo… iar cetățenii rămân cu amintirea unei linii șerpuite desenate pe harta României și prezentată pe post de autostradă de un vicepremier incompetent în materie de Transporturi”, a declarat Andronache.

Sursa citată continuă susținând că „parteneriatul public-privat pentru realizarea autostrăzii Comarnic Brașov este o minciună gogonată pentru că nici un investitor nu va aduce finanțare pentru un drum paralel cu DN 1”.

Mai departe, politicianul liberal este de părere că nici un cetățean nu va alege să plătească aproximativ 6 euro, taxă de autostradă pentru un drum de la București până la Brașov sau viceversa, atât timp cât are la dispoziție alternativă gratuită (DN1).

„Prin urmare, gradul de recuperare al unei investiții private pentru realizarea autostrăzii va fi de peste 70 ani. Singura soluție pentru realizarea autostrăzii este finanțarea din fonduri publice, iar acest fapt este bine-cunoscut la nivel guvernamental. Și atunci, de ce nu s-a continuat proiectul cu Banca Mondială? Răspunsul este simplu: Guvernul Dăncilă nu are bani de investiții, totul se duce spre pomeni electorale.  Țara, fără investiții în infrastructură, se duce însă direct în faliment! Aviz amatorilor din Guvernul României!”, a concluzionat liberalul Gabriel andronache.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare