Politic

Oprea poate fi URMĂRIT PENAL! A rămas fără imunitate…

 

Azi, senatorii au aprobat solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului UNPR, Gabriel Oprea. Decizia a fost luată cu 102 voturi „pentru“, 30 voturi „împotrivă“ şi un vot anulat, conform Mediafax. Votul a fost secret, cu bile.

„Vreau să spun foarte clar că cer să votaţi pozitiv cererea de încuviinţare a urmăririi penale (…) Este datoria procurorilor să verifice orice suspiciune de încălcare a legii şi este obligaţia instituţiilor să facă lumină acolo unde existăsemne de întrebare. După cum ştiţi, îmi menţin acest punct de vedere. Este în interesul meu până la urmă ca adevărul să iasă la lumină în cel mai scurt timp”, a spus Oprea, în plenul Senatului. „În legătură cu suspiciunile privind abuzul în funcţie vreau să vă spun, aşa cum am mai făcut-o deja că nu am cerut şi nu am avut nimic în plus faţă de alţi miniştri de interne, unii sunt pe aici prin sală. Consider că nu am abuzat de funcţia ce mi-a fost încredinţată, consider că nu am beneficiat de drepturi sau privilegii în afara legii şi, prin urmare, mă consider nevinovat”, a mai spus liderul UNPR.

Amintim că fostul ministru de Interne e acuzat că a folosit abuziv coloanele oficiale.

Citiţi şi:

 Protocolul UNPR – PSD a fost amânat!

Cazul Oprea. Se recomandă ridicarea imunităţii!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare