Politic

Opoziție impotentă: PSD l-a impus pe Meleșcanu la șefia Senatului

 

Fostul ministru de Externe Teodor Meleșcanu este noul președinte al Senatului, propus fiind de PSD. Membru ALDE, Meleșcanu a încălcat consemnul partidului, după ieșirea acestuia de la guvernare, și a acceptat oferta PSD de a candida la șefia acestei Camere a forului legislativ, autosuspendându-se (?) în ultimul moment din ALDE, dar susținând: „sunt membru al grupului ALDE”

Contracandidați i-au fost Alina Gorghiu, de la PNL, și Ion Popa, din partea ALDE. S-a trecut la vot, în pofida contestării de către liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a candidaturii lui Teodor Meleșcanu, iar rezultatul a fost următorul:

67 de voturi pentru Meleșcanu

49 de voturi pentru Gorghiu

13 voturi pentru Popa

4 abțineri

1 vot nul.

Cum pentru obținerea funcției era nevoie ca un candidat să întrunească minimum 68 de voturi, s-a trecut la al doilea tur de scrutin, între primii doi clasați. În pofida faptului că ALDE a anunțat că va vota pentru Alina Gorghiu, Teodor Meleșcanu a obținut 73 de voturi, iar contracandidata sa doar 59.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că va sesiza Curtea Constituțională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare