Ofensiva statului împotriva cetățeanului

De câteva luni, ANAF a declarat război micilor comercianți, iar în ultima perioadă au fost închise numeroase magazine și localuri pentru sume derizorii provenite din bacșiș sau sume nefacturate de câțiva lei. Inspectorii ANAF au fost extrem de zeloși în aplicarea legii, iar reacțiile au apărut imediat, motiv pentru care premierul a anunțat recent că „nu vreau să cădem în extrema cealaltă, a unor abuzuri și a lucrurilor duse la extrem, motiv pentru care am decis să facem niște… reglaje”. În aceeași notă, trebuie spus că românii au bătăi de cap cu creșterea fiscalității, cu contribuția la bugetul asigurărilor de sănătate etc. Când se pune problema asistenței medicale, același cetățean, care contribuie la bugetul CNAS, este pus în situația de a-și plăti investigațiile și chiar medicamentele.
Vă prezentăm opinii ale unor politicieni și reprezentanți ai societății civile din Brașov privind aspectele menționate. (R.C. & C.D.)
„Cadrul legal în care acționează ANAF este prost conceput”
Gheorghe Ialomițianu, deputat PNL: „Actualul Guvern a făcut numeroase promisiuni privind ridicarea nivelului de trai, dar nu a putut respecta nici una, fiindcă a acționat atipic. A dat bani într-o parte, dar a luat înzecit din alta. Premierul Victor Ponta a anunțat reducerea fiscalității și a cotei de TVA, dar lucrurile s-au întâmplat invers, fiscalitatea a crescut, iar banii pentru investiții au fost tăiați. În plus, cadrul legal în care acționează inspectorii ANAF este unul prost conceput, fiindcă închide afacerile micilor agenți economici, pierzând astfel și forță de muncă, și venituri la buget. Câteva zeci de lei nu reprezintă marea evaziune”. (C.D.)
„Actualul Guvern nu prodează bine”
Mihai Donțu, deputat PNL: „Instituțiile statului ar trebui să fie mai «suple» în relația cu cetățenii. Este vorba despre contribuabili, fie simpli cetățeni, fie mici întreprinzători. Măsurile coercitive duse la extrem nu determină decât blocaje. Ar trebui să se ajungă la o conformare voluntară a celor vizați, iar acest lucru nu se poate forțând plăți sau închizând afaceri. Cred că actualul Guvern nu procedează bine, motiv pentru care riscă și revolte a celor care încă mai susțin economia”. (C.D.)
„Ultimele măsuri ale Guvernului vor fi operaționale”
Emil Niță, deputat PSD: „Punctul meu de vedere este că ANAF, ca de altfel toate instituțiile statului, trebuie să își facă datoria. Este normal ca activitatea agenților economici să se desfășoare în spiritul legii. Guvernul, în ultima ședință, a precizat câteva lucruri în ceea ce privește modul de desfășurare a controalelor, în scopul ca aceste acțiuni să facă bine, nu să facă mai mult rău. Aici mă refer în principal la micii întreprinzători, care, pe lângă faptul că reprezintă un număr suficient de mare de angajați, sunt și o sursă importantă ca pondere în veniturile la bugetul de stat. Și aici ar trebui să fie înlăturată posibilitatea, oprind activitatea pentru un număr de zile pentru nereguli nesemnificative de până la 300 de lei, creării unei pierderi la bugetul de stat în locul unui câștig. În cursul săptămânii aceste ultime măsuri ale Guvernului vor fi operaționale, iar controalele se vor desfășura în această notă”. (R.C.)
„Agenții fiscali vor trăi doar din redevențe”
Sebastian Grapă, senator PNL: „A existat în perioada de maximă prigoană a Inchiziției o tragedie petrecută în Anglia, când mai mult de jumătate dintre locuitorii unui sat, bănuiți de vrăjitorie, au fost spânzurați, singurele dovezi fiind mărturiile vecinilor. Dacă în baza unei pâre a unuia care îl urăște pe altul sau a unui plus de câțiva lei în casă, ajungi să distrugi coloana vertebrală a unei economii sănătoase, respectiv IMM-urile, vei sfârși prin a termina tot ce înseamnă câștig pentru cei care vor să facă afaceri în România. Dacă nu se vor potoli, afaceriștii români vor pleca în Bulgaria, Ungaria sau Cehia, iar agenți fiscali vor trăi doar din redevențele din exploatarea hidrocarburilor și din sumele încasate din accize”. (R.C.)
„Legislația în vigoare ar trebui revizuită!”
Dumitru Puchianu, președintele ADJB: „Nu cred că stoparea evaziunii fiscale este un lucru rău, dar nu ar trebui săvârșite abuzuri, fiindcă nu este firesc să închizi un restaurat sau un complex hotelier pentru câteva zeci de lei. Același lucru se petrece în cazul magazinelor. Aceste lucruri pot pune economia pe butuci, iar în mod firesc micii și marii întreprinzători ar trebui sprijiniți. Cred că legislația în vigoare ar trebui revizuită!”. (C.D.)
„Orice abuz trebuie să înceteze!”
Nicolae Vlad Popa, senator PNL: „Autoritățile fiscale trebuie să fie extrem de atente și să facă diferența între adevărata evaziune și greșelile minore care se întâmplă la orice casierie. Cred că orice abuz trebuie să înceteze. Legislația s-a dovedit a fi interpretabilă și trebuie de îndată schimbată, chiar și printr-o ordonanță de urgență. Este împotriva interesului public și chiar împotriva interesului ANAF să suspenzi activitatea unor agenți economici și să le oprești orice posibilitate de a-și plăti corect taxele. Situația de față este o dovadă a unei proaste guvernări”. (R.C.)
„Ceva ar trebui să se schimbe!”
L.D., pensionară: „Parcă ar fi o vânătoare de infractori. Ce infractor este acela care are în plus în casă trei lei – cinci lei?! Adevărații evazioniști, care fac milioane de euro, sunt protejați, iar cei care fac afaceri cinstite și pe bani puțini sunt ținta controalelor. Nu este firesc așa ceva. Celor de la guvernare nu le pasă de noi, ne tot fac promisiuni, dar nu le respectă. Ceva ar trebui să se schimbe!”. (C.D.)
„Totul trebuie făcut cu măsură”
Petre S., tehnician: „Acum nu e chiar rău, că, mai ales la magazinele mici, bonul fiscal are o raritate, ba unii se și uitau urât dacă insistai. Dar dacă se ocupă numai de cofetării, covrigării și mai știu eu ce, unde, și din doi colaci căzuți pe jos apare o diferență pe casă și le închizi, iar nu e bine. Să se ocupe de ăia ce au furat milioane de euro”. (L.J.)
„A ajuns să ne fie frică să mai facem ceva”
Gheorghe L., întreprinzător: „Noi avem o problemă cu inspectorii Antifraudă, deși sunt și printre ei unii care parcă sunt roboți, parcă nu au trăit niciodată în lumea reală, în economia reală. Și majoritatea arată o lipsă de respect față de contribuabili. Nu mai există prezumția de nevinovăție a comerciantului. A ajuns să ne fie frică să mai facem ceva, activitatea normală, corectă, fiindcă suntem victime sigure ale abuzului, abuz făcut cu legea în mână, Ordonanța 91/2014 care instituie măsuri disproporționate”. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





