Politic

Nu demisie, d-nă Carmen Dan, ci demitere!

 

Sfidătoare (cum scria cineva „PSD nu se poate abține de la sfidări, ele sunt în firea acestui partid”), d-na Carmen Dan, ministru de Interne, a apărut la ceas de seară la televizor, pentru a spune nației că nu e vinovată de nimic, nu are nimic a-și reproșa, va rezista pe baricade. „O să încerc să vorbesc mai rar, pentru a fi pe înțelesul celor care încă mai fac campanie electorală”, a început dânsa provocator, după care s-a lansat în explicații despre organizarea ireproșabilă a procesului votării de duminică. Și-a încheiat astfel: „Nu e o surpriză că dl președinte îmi cere demisia. Nu mă intimidează astfel de cereri urgente, nici chiar în situația în care aceste cereri sunt dublate de riscul unor dosare penale (…). Am vorbit cu premierul după declarația președintelui Iohannis și mă văd nevoită să-l dezamăgesc – nu-mi voi da demisia nici imediat, nici imediat”.

Ca o primă observație, d-na Dan ori n-a fost atentă la declarația președintelui Iohannis, ori s-a prefăcut a nu pricepe. Dl. Iohannis nu i-a cerut demisia, ci a solicitat demiterea dânsei, ca și pe aceea a ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu: „Așadar, pentru că nu au știut să își dea demisia de onoare, solicit demiterea imediata a ministrului de Externe și a d-nei ministru de Interne. Imediat însemnând imediat”. E o diferență, nu?

A doua observație: dacă ocuparea funcțiilor publice s-ar face după merit, d-na Carmen Dan n-ar fi ajuns în veacul vecilor ministru. Poate ar fi rămas secretară la școala din Videle, poate referent la vreo bancă ori consilier juridic, poate ar fi ajuns ceva mai sus de-atât, dar în nici un caz ministru. Și nu e vorba doar despre dânsa… Oricum, ministru fiind, alegerile europarlamentare n-ar fi trebuit s-o prindă în funcție. Nu modul de organizare a acestora este cauza pentru care ar fi trebuit demisă. Ci, în primul rând, implicarea zdravănă în organizarea represiunii sălbatice a manifestației din 10 august 2018. Ar mai trebui demisă și pentru ceea ce îi impută Sindicatul Național al Polițiștilor: „Pentru permanenta atitudine făţarnică pe care ai adoptat-o încă de la începutul mandatului. Pentru că ne-ai minţit. Cu zâmbetul pe buze la parade sau cu lacrimi false în ochi la catafalcul eroilor. Pentru că nu ai schimbat #chiarnimic în acest minister, în pofida tuturor promisiunilor. Pentru că ai permis, uneltind şi complotând, să ne rânjească infractorii în faţă, la adăpostul umbrelei roşii. Pentru că ai ascultat, cu capul plecat, ordine menite să destabilizeze această ţară (…). Pentru că ne-ai călcat demnitatea în picioare, menţinându-ne salarizarea la nivelului anului 2009, pentru că ne-ai trimis în patrulare în aceleaşi coşciuge cu roţi, pentru că ne-ai condamnat la moarte zilnic în misiuni cu dotarea de acum 30 de ani. Pentru că nu ţi-a păsat. Şi pentru că ne-ai umilit”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare