Politic

„Nu am făcut niciodată blaturi” / Candidatul PNL pentru Primăria Brașov, decizie greu de luat

„Nu am făcut niciodată blaturi” / Candidatul PNL pentru Primăria Brașov, decizie greu de luat

Adrian Veștea, președintele Organizației județene PNL Brașov, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, candidații pentru alte primării din județ.
El a reamintit că la alegerile locale din 2020 liberalii au obținut fotoliile de primar în 35 dintre cele 58 de localități și, în manieră categorică, președinția Consiliului Județean și un număr mare de consilieri județeni, ceea ce le-a permis să aibă și un vicepreședinte.
„Vom continua în aceeași manieră pentru a obține primării noi din județul Brașov. Sunt convins că și acești colegi, dintre care unii nou intrați în echipă, vor obține scoruri bune în comunitățile lor”, a afirmat Veștea.

Astfel, vor candida pentru funcțiile de primar Gabriela Lavinia Tokos – comuna Augustin, Andrei Lucian Măierean, actual viceprimar – comuna Sânpetru, Flaviu Mihai Roșală, viceprimar cu atribuții de primar -comuna Comăna, Bogdan Florian Pleșa, fost viceprimar, acum consilier local – comuna Bod.
La Hârseni, actualul primar Daniel Dâmboiu (care a candidat în 2020 din partea partidului Alternativa pentru Demnitate Națională) vrea un nou mandat, dar din partea PNL, care are acum viceprimarul, în persoana lui Ioan Sin.

În ceea ce privește desemnarea candidatului pentru Primăria municipiului Brașov, Adrian Veștea a continuat să mențină suspansul, reiterând că va face anunțul „la momentul potrivit” și afirmând că încă sunt decizii de luat la nivelul conducerii centrale a partidului, așteptate cu mult interes, cum ar fi desemnarea candidatului comun PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, fără a explica în ce fel aceasta ar influența nominalizarea de la Brașov.

Răspunzând unei întrebări legate de unele disensiuni între aleșii locali liberali din anumite localități, Veștea a declarat: „Niciodată nu am făcut blaturi, nu am făcut înțelegeri pe sub masă. Voi face în așa fel încât să dau libertate fiecărui coleg al nostru de a-și întocmi lista de consilieri locali în funcție de cum sunt percepuți în comunitățile, lor, pentru a le fi sprijin în campanie și pe parcursul mandatului de primar”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 luna în urmă

Asta să le-o zică redușilor de la bezebea, spre exemplu.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare