Politic

Noul PREȘEDINTE al Senatului…

 

Într-un climat mult mai liniștit ca la Camera Deputaților, luni seară, a fost ales noul președinte al Senatului.

Cu 75 de voturi, Anca Dragu (USR PLUS) este prima femeie din România care deține această funcție. Rivalul ei, Lucian Romașcanu (PSD), a primit 51 de voturi, alte 7 fiind declarate nule.

Noul președinte al Senatului a declarat după învestirea în funcție: „Vă asigur că voi fi un preşedinte al Senatului echidistant şi corect, nu voi ţine cont de culoarea politică, ci de interesele celor pe care-i reprezentă. Îmi doresc ca întreg mandatul acestui Senat să stea sub auspiciile noţiunii de respect: respect pentru cetăţenii acestei ţări, respect pentru cei pe care-i reprezentăm, respect faţă de colegi. Trebuie să conştientizăm că un senator nu se află deasupra legii, se află în slujba şi în serviciul cetăţenilor. Senatul trebuie să revină la rolul său legitim, un for al dezbaterilor şi nu un instrument al intereselor înguste de grup. Politicienii trebuie să se gândească exclusiv la binele public, nu la binele personal”.

Cine este Anca Dragu?!

De profesie economist, Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor în Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, în perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2017. A fost primul ministru al Finanțelor care a dezvoltat o platformă publică dedicată cheltuielillor bugetului general, un instrument care a contribuit semnificativ la creșterea transparenței finanțelor publice.

Anca Dragu deține o diplomă de licență și un doctorat în Economie la Academia de Studii Economice din București, un master în Politici Publice și Aderare la UE, absolvit în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București și a urmat diferite programe în cadrul Universității Georgetown, Programul de burse pentru Europa Centrală și de Est și în cadrul Universității George Washington, Washington DC.

Anca Dragu a dobândit dexperiență în decursul celor 24 de ani de activitate profesională atât la nivel național, cât și internațional în mediul public și privat. A fost analist economic în cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene, după o experiență de 12 ani în cadrul biroului Fondului Monetar Internațional din București, a lucrat ca economist în cadrul Băncii Naționale a României și a făcut parte din echipa de conducere E.ON România.

CITEȘTE ȘI: Ludovic Orban, la 2 NOAPTEA… SCANDAL în Camera Deputaților / CONSULTĂRI la Cotroceni pentru funcția de premier


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button