Politic

Ministrul Carmen Dan, pe făraș. Cine este vehiculat ca înlocuitor al său

 

Se vehiculează intens în cercurile social-democrate numele senatorului PSD de Constanța, Nicolae Moga, ca înlocuitorul „secretarei din Videle”, Carmen Dan, în fruntea Ministerului de Interne. Indiferent dacă informația are un substrat solid sau dacă este doar aruncată pentru a crește „cota de piață” a senatorului (după modelul practicat de unii impresari de fotbaliști) ori pentru a abate atenția de la alte nume, cert este că zilele d-nei Dan în fruntea MI sunt numărate. Actualul președinte al PSD, premierul Viorica Dăncilă, este în plină desfășurare a operațiunii de îndepărtare din funcții a „oamenilor lui Dragnea” (deși a fost și dânsa unul dintre aceștia până la încarcerarea șefului) și ar fi surprinzător ca tocmai Carmen Dan să scape de „epurare”, mai ales că poate cauza daune Guvernului, prin implicarea în represiunea din 10 mai 2018 (dosar în cercetare).

Revenind la senatorul Nicolae Moga, acesta are 66 de ani și este membru PSD din 2003. Este la al treilea mandat de parlamentar. Actualmente, este membru al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat. În 1977 a absolvit Facultatea de Energetică a a Institutul Politehnic București, cu specializarea Centrale Termoelectrice. Mut mai târziu, în perioada 2002-2004, a urmat studii postuniversitare în management și finanțare locală la Universitatea Ecologică din București. În cei doi ani, studiile de management s-au suprapus cu cele de la Facultatea de Drept a aceleiași universități particulare, pe care Moga a absolvit-o în 2006. În 2011, a urmat Universitatea Națională de Apărare, ca orice politician care se respectă; în CV-ul pe care l-a postat pe site-ul Senatului nu menționează, însă, ce specializare.

Cariera profesională și-a început-o ca șef de lot la Termocentrala Energomontaj Turceni, după care a devenit șef de brigadă la Energomontaj Năvodari, apoi director adjunct la Energomontaj CNE Cernavodă. A mai fost, între 1996 și 2000, președintele Televiziunii Neptun din Constanța, a fostului primar al acestui municipiu, Radu Mazăre.

„Luptător cu merite deosebite”

Anterior, între 1991-1993, Nicolae Moga a fost subprefect al județului Constanța. În timp ce avea această funcție (în 1992), a primit certificatul de „luptător cu merite deosebite” în Revoluţia din decembrie 1989. Certificatul a venit la pachet cu un valoros teren pe Litoral, unde senatorul și-a construit un hotel de cinci stele.

În calitate de patron de hotel, Nicolae Moga a fost protagonistul unei întâmplări care a făcut valuri pe Litoral, atunci când s-a luat de șeful OPC Constanța, Horia Miron Constantinescu (nepotul unui „greu” al regimului comunist, Miron Constantinescu și, de asemenea, om cu afaceri „grele” în județ, ca proprietar de restaurante şi acţionar unic al unor offshore-uri din Panama, plus naș de cununie și partener de afaceri al lui Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase). „Am apreciat munca desfăşurată de această instituţie. Dar de acolo şi până la faptul că faceţi mai mult caz decât ar trebui, este un lucru cert. V-am spus, nu îmi doresc să fiţi un Cattani al judeţului Constanţa, al Litoralului românesc, pentru că nu vreau să sfârşiţi cum a sfârşit el”, i-a transmis Moga lui Constantinescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare