Politic

Macovei: „Este o rușine clasarea dosarului Revoluției“. „Cei care au dat ordin să fie împușcați oameni trebuie să meargă la închisoare“

 

Europarlamentarul Monica Macovei a spus azi, la Târgu Mureș, că decizia procurorilor de clasare a dosarului Revoluției este „o rușine“, întrucât faptele de omor sunt imprescriptibile.

„Este o rușine clasarea dosarului Revoluției, faptele de omor sunt imprescriptibile și asta datorită legii pe care eu am scris-o și am inițiat-o, a intrat în vigoare în 2012, deci omorul este imprescriptibil, și în al doilea rând, tot prin această lege am introdus imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanității sau crimele de război, indiferent la data la care au fost comise. Deci puteau să fie continuate cercetările, aici este iarăși o intervenție politică, este evident, dar problema mea este cu independența procurorilor, ei trebuie să fie independenți și să își facă treaba până la capăt.

De altfel, CEDO a condamnat statul român tocmai pentru că nu a investigat morții Revoluției pentru că nu poți să ai oameni împușcați în cap, oameni împușcați cu arme de război fără să ai vinovați. Nu se poate!“, a afirmat Monica Macovei, conform Agerpres.

„Românii au dreptul să își cunoască propria istorie și cei care au împușcat oameni și cei care au dat ordin să fie împușcați oameni trebuie să meargă la închisoare“, a mai spus Macovei.

Amintim că procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Parchetelor Militare au clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989.

Oficial au fost 709 morţi, 2.198 de răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 de reţinuţi. În ordonanţa de clasare, PICCJ arată că, din cauza oboselii şi a stresului, la revoluţie s-au tras focuri de armă între militari.

Petre Roman, premier al Guvernului provizoriu constituit în decembrie 1989, a spus vineri că decizia instanţei de clasare a dosarului Revoluţiei este „un bun început pentru a repune revoluţia în locul meritat“.

Citiţi şi:

UPDATE. Dosarul Revoluției, clasat de procurorii militari. Vezi documentul integral!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare