Politic

Lia Olguţa Vasilescu, refuzată din nou de Iohannis, îl ameninţă cu plângerea penală

 

Lia Olguţa Vasilescu, politician refuzat a treia oară de Klaus Iohannis pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, a anunţat că îl va da în judecată pe şeful statului.

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a scris un lung mesaj pe pagina sa de Facebook, în care îl combate pe Klaus Iohannis. Reprezentanta PSD consideră că şeful statului nu are dreptate şi îl ameninţă că îi va face plângere penală pentru abuz în serviciu. Vasilescu subliniată că mai degrabă Iohannis nu are competenţele necesare pentru a fi preşedinte, în timp ce ea, având o experienţă parlamentară de durată, dar şi un mandat de primar, e potrivită pentru funcţia de ministru.
Redăm mesajul Liei Olguţa Vasillescu:
„Am luat act de noua scrisoare redactată de preşedintele Johannis şi cred ca sunt îndreptăţită să fac mai multe precizări:
⁃ 1. Este evident că nu există niciun motiv de legalitate pentru respingerea mea la funcţia de ministru al Dezvoltării, aşa cum a statuat CCR. Sunt cetăţean român, cu domiciliul in România, nu sunt condamnată penal, nu am colaborat cu Securitatea (nici nouă, nici veche), nu am nicio incompatibilitate. Acest lucru îl recunoaşte şi Klaus Johannis şi, deci, singura modalitate legală admisă de Constituţie ca să fie motiv de respingere, i-a căzut de la primul paragraf.
⁃ 2. Scrie despre faptul că nu am experienţa administrativă, omiţând, în text, un amănunt semnificativ din CV-ul meu, transmis şi la dosar, că am fost primar al unuia dintre cele mai mari oraşe din România şi, judecând după scorul electoral obţinut pentru al doilea mandat, cetăţenii au apreciat performanţa mea.
⁃ 3. In plus faţă de preşedintele României care a fost doar profesor şi primar, am trei mandate de parlamentar şi al patrulea în curs (în două îndeplinind funcţii de preşedinte de comisii parlamentare), am fost primar 5 ani şi doi ani am deţinut funcţia de ministru. Aşadar, experienţa mea e chiar ceva mai consistentă decât a lui Klaus Johannis până a ajunge preşedinte.
⁃ 4. Motivul real pentru care mă respinge Klaus Johannis se referă la declaraţiile politice făcute în decursul anilor, drept garantat de Constituţie, la art. 72, alin. 1. De altfel, acest motiv mi se pare a fi cel mai stalinist posibil. La lecţia de democraţie şi Constituţie Klaus Johannis a lipsit mereu, dar acum ţine să ne arate şi sub propria semnătura.
⁃ 5. A invoca un comunicat CSM care se referea tot la declaraţii ale mele, în condiţiile in care nu mai puţin de şase Instanţe judecătoreşti mi-au dat ulterior dreptate, mi se pare de-a dreptul stupid pentru argumentaţia respingerii pentru funcţia de ministru, mai ales ca vine din partea unei persoane dovedită de Instanţele de judecată că a obţinut prin fals imobile şi a cărei soţie refuză să se prezinte la organele de anchetă pentru a da explicaţii.
⁃ 6. Comunicarea preşedintelui se referă şi la reputaţia şi imoralitatea mea. Mi se pare mai mult decât penibil şi înjositor pentru un preşedinte să opereze cu instrumente specifice postacilor care aruncă găleţi de mizerie în oameni politici pe care nu îi agreează.
⁃ 7. Nefiind vorba de niciun fel de motiv de legalitate pentru respingere, ci doar de ura personală, consider ca dl. Klaus Johannis se încadrează perfect la infracţiunea de abuz in serviciu, prevăzută de art. 297, alin 1 şi 2, Cod Penal, motiv pentru care am început deja redactarea unei plângeri penale in acest sens.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare