Politic

Gabriela Firea consideră că retragerea lui Liviu Dragnea ar fi „benefică pentru partid și pentru țară”

 

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, aseară, la TVR, că o retragere a lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD ar fi „benefică” atât pentru partid, cât și pentru țară, mai ales dacă acesta nu reuşeşte să îşi schimbe modul de lucru, acela de a se consulta „doar cu două-trei persoane”.

„Este doar punctul meu de vedere, nu m-am consultat cu nimeni, nu am cerut acceptul nimănui. Ori schimbă modul de lucru şi renunţă la a se mai consulta doar cu două-trei persoane – multe care nici nu fac parte din Guvern – deci ori schimbă total modul de lucru, dar nu cred că poate să lucreze în acest sens, pentru că ar fi făcut-o – dacă poate, ar fi minunat – dacă nu, cred că o retragere ar fi benefică pentru partid, dar nu atât mai puţin pentru partid, cât pentru ţară”, a afirmat Gabriela Firea, atunci când a fost întrebată dacă liderul PSD ar trebui „să facă un pas în spate”.

Persoanele cu care se consultă Liviu Dragnea sunt „câţiva apropiaţi”, mai mult din afara partidului, iar apropiaţii din interiorul partidului sunt „din ce în ce mai puţini”.

De altfel, mulți membri PSD au aflat pe „surse” sau din presă care sunt candidaţii pentru funcţia de premier, după căderea Guvernului Tudose.

„Este nedemocratic ca vicepreşedinţii partidului şi membrii comitetului executiv să afle lucruri importante despre Guvern şi Parlament de pe surse, de pe site-uri. Seara a propus-o pe doamna Carmen Dan. Pentru că au fost câţiva colegi pe care i-a chemat şi s-au opus, a schimbat cu doamna Dăncilă, dar restul, practic, aflau pe surse”, a explicat primarul general.

În acest context, Gabriela Firea a spus că ministrul Carmen Dan ar fi trebuit să îşi asume politic şi moral intervenţia de la mitingul diasporei.

„Dacă doamna Dan ar fi fost vinovată de modul cum a condus această operațiune, decontul politic ar fi fost al lui Dragnea. S-a aflat în minister și, cu dovezi, a fost în dialog cu cei care interveneau. În orice țară democratică, miniștrii, când apare o problemă de moralitate, se retrag”, a arătat oficialul.

Totodată, Gabriela Firea crede că de fapt chiar ea este vizată, prin încercarea de a pasa răspunderea pentru violenţe asupra prefectului, care a fost consilierul ei.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare