Edilii din Șoarș și Cincu reclamă probleme cu pășunile

Deputatul Mihai Donțu (PNL) ne-a transmis ieri un comunicat de presă conținând o întrebare parlamentară formulată pe adresa ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa. Obiectul întrebării vizează o petiție prezentată de conducerea Primăriei comunei Șoarș și a celei din Cincu (ambele în județul Brașov), cu privire la situația pășunilor aflate pe suprafața Poligonului Cincu (UM 01495).
„Având în vedere adresele cu numerele 575/24.02.2015 și 280/24.02.2015, primite la biroul meu parlamentar pentru a vă fi înaintată, vă rog domnule ministru să analizați situația prezentată de către edilii din Șoarș și Cincu, referitoare la protocoalele privind pășunatul pe anumite suprafețe situate în interiorul granițelor Poligonului Cincu, protocoale încheiate cu UM 01495, unitate aflată în subordinea MAN, astfel încât, aspectele semnalate să fie soluționate cât mai rapid și conform legii”, a precizat parlamentarul brașovean.
El a precizat că anii trecuți au fost mari probleme în privința gestionării și a utilizării terenurilor de pășunat, locuitorii din zonă reclamând că nimeni nu caută o soluție de rezolvare a problemelor.
(C.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





