Politic

Două străzi au fost reabilitate complet

  • article_434858_1.jpg
 

 

Programul privind reabilitarea și modernizarea străzilor din municipiul Codlea se află în plină desfășurare. După ce s-a acționat pe mai multe străzi în acest sens a venit și rândul trotuarelor să vadă asfaltul mult dorit. De asemenea, după aducerea la starea inițială a străzilor pe care s-au efectuat lucrări de către Compania APA Brașov, mai multe străzi din municipiu au fost urgent reabilitate, Rând pe rând, intră alte artere în amenajare. Lucrările fac parte din planul de dezvoltare a municipiului Codlea pe termen mediu și lung.

Primarul Cătălin Muntean a reamintit că proiectul canal-apă trebuie implementat până în septembrie 2015, precizând că 70% din fondurile necesare acestei investiții sunt fonduri nerambursabile. De altfel, municipalitatea nici nu are posibilitatea efectivă de a repara și asfalta în ritmul în care se execută lucrările de apă și canalizare, motiv pentru care s-a creat un oarecare disconfort în oraș. În aceste condiții, edilul-șef îi roagă din nou pe cetățeni să aibă puțină răbdare, pentru că așa cum a promis, încetul cu încetul se vor rezolva toate problemele legate de reabilitarea străzilor pe care s-a intervenit sau pe care urmează să se lucreze. 

Locuitorii de pe Strada Șcheilor au canalizare pentru prima dată, un lucru îmbucurător, și a fost și ea asfaltată. Strada Constituției s-a aflat și ea într-un amplu proces și program de reabilitare, după ce pe această stradă s-au efectuat mai multe lucrări pentru înlocuirea rețelei de apă-canal. Aici s-a refăcut și rețeaua de iluminat public, „practic au fost refăcute din temelii și au fost redate în folosință în condiții optime”, ne-a declarat primarul Cătălin Muntean. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare