Politic

Despre manipulare cu S.O. Vântu

 

Vi-l mai amintiți pe Sorin Ovidiu Vântu, nu-i așa? Ce mai face? Păi, ce să facă, e tot „la ocna cu trei capace/ unde toți șmecherii zace”. Numai că nici ocna nu mai e ca altădată: acum are internet și calculatoare, iar șmecherii au posibilitatea să scrie pe blog ori Facebook.

Ca mare șmecher între șmecheri, S.O. Vântu are un blog consistent, pe care, din curiozitate, îl mai citesc din când în când. Fiindcă, orice s-ar zice, între multele acuzații care i s-au adus și i s-ar putea aduce lui Vântu, nu cred că se poate număra prostia. 

Deunăzi, pe blogul lui S.O.V. am dat peste un text despre „Manipulări și contramanipulări”, asupra căruia vreau să vă atrag nițel atenția. Nu de alta, dar ca om care a manipulat sute de mii de români, determinându-i să-i încredințeze banii, mă gândesc că Vântu are ceva competențe în domeniu.

Ideea de bază a textului este că suntem în fața a două operațiuni: o manipulare bazată pe prostia receptorilor, instrumentată de tabăra Dragnea, și o contramanipulare bazată pe buna credință a receptorilor, instrumentată de echipa lui Iohannis.

Iată și câteva elemente narate de S.O.V. în sprijinul teoriei sale. Mai întâi, în ce privește manipularea Dragnea: „apar primele înregistrări video cu Sebastian Ghiță, în care acesta ne spune că, din spirit civic, s-a hotărât să arate concetățenilor săi că răul făcut acestei țări de către Coldea și Kovesi este cu mult mai mare decât cele câteva sute de milioane de euro pe care le-a furat de la buget, atât în timpul lui Băsescu, cât mai ales când premier era prietenul Victor Ponta. (…) Drept recompensă pentru ajutorul dat, lui Ghiță i se oferă o fereastră de oportunitate de mai bine de două săptămâni în care să nu-l caute nimeni, el având astfel posibilitatea să se ascundă cu tot cu banii furați”. Apar alte înregistrări cu fugarul Ghiță, apoi una audio cu un procuror DNA vorbind despre inocentul Dragnea vânat de Kovesi. Scopul? Să creeze percepția „directă și subliminală” că SRI egal poliție politică, DNA egal fabrică de dosare contra politicienilor și oamenilor de afaceri, Dragnea egal nevinovat.

Altă fază a acestui plan, continuă Vântu, a vizat sistemul penitenciar: „Fire simțitoare, dl. Dragnea preia tema împreună cu activul de partid și explică românilor că așa nu se mai poate, că și hoții sunt oameni, ca va trebui să plătim drept despăgubiri sume imense anual și că trebuie napărat să facem ceva (…). Considerând că primele două etape ale manipulării sunt suficiente, fără acte preparative au trecut la etapa finală, demascându-și în mod absolut cretin intențiile reale: exonerarea penală a abuzului în serviciu cu prejudicii de până la 200.000 lei, fapta penală care era reținută în sarcina lui Liviu Dragnea în dosarul penal aflat la I.C.C.J. Care hoți, care tratament inuman, care supraaglomerare, care CEDO, care amendă? Urgența era dezincriminarea lui Dragnea, care trebuia făcută pe loc”. De ce? Pentru – mă gândesc – a scăpa de amenințarea unui verdict nefavorabil în dosarul aflat pe rol și pentru a i se șterge condamnarea cu suspendare și a putea astfel să fie „eligibil” pentru postul de premier și  – mai devreme ori mai târziu – de candidat la Președinție.

De partea cealaltă, contramanipularea: „Pentru Iohannis a început bătălia pentru al doilea mandat, iar scoaterea din cursă a principalului său contracandidat, Liviu Dragnea, prin orice mijloace, este principalul obiectiv, în această fază. Ordonanța care-l scotea, practic, din zona pușcăriei pe șeful PSD l-a determinat la Iohannis să conceapă, împreună cu echipa lui, o contramanipulare de mari proporții (…). Astfel, pe rețelele de socializare au început să curgă informații terifiante despre criminalii, violatorii și tâlharii care vor irumpe din pușcării (…). Televiziunile de casă ale SERI amplifică grozăvia, CT Popescu enunță cu o voce cavernoasă că gata, în România democrația a murit și în loc s-a instalat dictatura PSD (…), mulțimile de oameni ieșiți pe străzi cred ce li se spune ca o concluzie la ceea ce s-a întâmplat”.

Or, zice Vântu, ambele tabere au mințit. Iar rezultatele acestor manevre indică faptul că perdantul dintre cei doi este Dragnea: „prin ipocrizia și lașitatea arătate și-a pierdut aproape tot capitalul de încredere și simpatie obținut în campania electorală”; debarcarea lui Iordache i-a slăbit „major” autoritatea în partid; cerința lui Călin Popescu Tăriceanu de a participa la toate deciziile guvernului i-a șubrezit autoritatea asupra lui Grindeanu; mișcările de stradă i-au diminuat marja de manevră în exercițiul guvernării; și… „foarte probabil va fi condamnat”.

În privința lui Iohannis, S.O. Vântu e de părere că acesta și-a întărit „pentru moment” poziția, „posibilitatea suspendării fiind anulată”; a obținut acces la lista tuturor agenților acoperiți ai SRI; s-a poziționat pe plan extern ca un „campion în lupta împotriva corupției”; „a luat o serioasă opțiune pentru un nou mandat”, dar și „a arătat clar că este un cabotin, fără idei proprii, manipulat de echipe de specialiști care nu dau nici doi bani pe el”.  

Iată și consecințele acestui scandal asupra României, tot conform lui Vântu: „a arătat că este o țară total dereglementată, lipsa regulii fiind regula; criza politică va continua până la clarificarea procesului pe care Dragnea îl are la ÎCCJ; capitalurile străine vor ocoli România cel puțin un an de acum înainte; o depreciere accentuată a monedei naționale începând cu a doua jumătate a anului; țara a devenit extrem de vulnerabilă la propaganda și manipularea maghiară”.

S-ar putea obiecta la cele de mai sus că pe cine interesează ce scrie pe blog un pușcăriaș pe care foarte mulți români îl urăsc încă? Numai că Vântu nu e orice pușcăriaș. Îl poți blama, poți să nu fii de acord cu el, însă, repet, de prostie nu poate fi suspectat. Ori știe, ori are vreun interes să prezinte astfel faptele.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare