Politic

Deputatul liberal Mara Mareș vrea introducerea Bacalaureatului Internațional în sistemul public de învățământ

 

Deputatul PNL de Brașov Mara Mareș a anunțat că va depune o inițiativă legislativă pentru introducerea Bacalaureatului Internațional în sistemul public de învățământ.  

„La ora actuală, programele Bacalaureatului Internațional (BI) sunt oferite în România doar de câteva școli private. Acest sistem de învățământ este complex și  inovativ, nu se bazează doar pe o parte teoretică, ci pe faptul că, urmare a finalizării acestor programe, absolventul trebuie să aibă suficiente abilități astfel încât să se descurce în aproape orice situație. Concret, inițiativa legislativă prevede că programul BI se desfășoară pe parcursul a doi ani, timp în care elevii studiază simultan la șase materii, la alegere din cele șase grupe: limbă și literatură română/materna, limbi străine, materiile socio-umane, științe, matematică sau arte”, a declarat liberala.  

De asemenea, elevii sunt nevoiți să participe la un stagiu de voluntariat cu o durată de 140 de ore, fiind încurajate creativitatea, gândirea critică, stilul de viață sănătos sau acțiunile umanitare. 

Mareș a precizat că, prin adoptarea acestui proiect de lege, educația din România ar face un pas semnificativ înainte și țara noastră s-ar situa printre cele 150 de state care au acreditat programul Bacalaureatului Internațional.

„În acest moment, procesul de acreditare pentru școlile publice care vor să facă parte din acest program este deosebit de anevoios, principalul impediment fiind lipsa cadrului legal. Acum rezolvăm această problemă, a cadrului legal, urmând ca acesta să fie implementat de cine dorește. Prin recunoașterea  Bacalaureatului Internațional, absolvenții acestui program vor putea studia la marile  universități din străinătate, deoarece ele recunosc acest sistem de învățământ. Practic, ei vor beneficia de mai multă flexibilitate în alegerea facultății, programul fiind un “pașaport” către numeroase universități prestigioase din străinătate. Proiectul de lege nu are vreo încărcătură doctrinară, așa încât am speranța că toate partidele politice parlamentare vor susține și vor vota în favoarea adoptării acestuia”, a mai spus Mara Mareș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare