Deputat brașovean: Firmele devin investigatori fiscali

Deputatul brașovean Gheorghe Ialomițianu îl acuză pe premierul Victor Ponta că a inclus în noul Cod Fiscal o prevedere care îi pune în dificultate pe agenţii economici. Astfel, potrivit acestei prevederi, agenții economici de bună credință trebuie să se transforme în investigatori fiscali pentru a evita sancțiuni din partea organelor fiscale, spune Ialomiţeanu. Potrivit deputatului, „înseamnă că acești agenți economici trebuie să facă investigații fiscale”.
„Codul Fiscal al lui Victor Ponta prevede la articolul 11, alineatul 12, posibilitatea organelor fiscale de a refuza dreptul de deducere al TVA-ului pentru achizițiile unei persoane impozabile condiționând respectiva persoană să afle dacă furnizorul, prin această operațiune, săvârșește o faptă de evaziune fiscală. Potrivit acestei prevederi se instituie obligația tuturor agenților economici care achiziționează bunuri să afle dace furnizorii lor au intenția să facă evaziune fiscală”, precizează Ialomițeanu, într-un comunicat, conform Mediafax.
„Aplicarea prevederilor articolului 11, alineatul 12 din Codul Fiscal va duce la intrarea în faliment a multor agenți economici de bună-credință, deoarece prin nededucerea TVA-ului aferent achizițiilor aceste firme vor plăti sume considerabile la bugetul statului prin aplicare de sancțiuni de către organele fiscale, fără ca firmele să aibă vreo vină”, mai precizează Ialomițeanu. Deputatul spune că „aceasta aberație fiscală va avea ca efect intrarea multor firme în faliment și așa se vor mai pierde alte mii de locuri de muncă”, mai arată agenţia de presă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



