Politic

Decizie. Michel Barnier a primit mandatul pentru a iniția negocierea Brexitului

 

Ţările membre ale Uniunii Europene au decis, astăzi, ca Michel Barnier să primească oficial mandatul pentru a iniţia negocierea Brexitului.

„Mandatul acordat de către statele membre este ferm și clar”, a declarat Sabine Weyand, negociatorul-șef adjunct pentru Brexit.

Imediat după ce a primit mandatul mandatul de negociere, Michel Barnier a declarat că dorește să înceapă efectiv tratativele cu Londra în 19 iunie, după alegerile legislative anticipate programate în Marea Britanie pe 8 iunie, iar pe 22 iunie vrea să prezinte primul raport liderilor europeni în cadrul Consiliului European.

De altfel, Michel Barnier a fost numit negociator-șef pentru Brexit la o lună după referendumul prin care britanicii au decis să părăsească Uniunea Europeană. Acesta şi-a format deja echipa și efectuează numeroase vizite în cele 27 de state pentru a se întâlni cu liderii statelor membre.

Citiţi şi:

Premierul Theresa May a anunțat organizarea de alegeri anticipate în Marea Britanie

Zi istorică. Marea Britanie iese oficial din Uniunea Europeană. Theresa May a semnat scrisoarea de declanșare a Brexitului

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare