De ce a fost interzis premierul Ungariei, Péter Magyar, la Băile Tușnad

Tensiunile politice din Ungaria explodează în Regiunea Centru a României. Organizatorii Universității de Vară de la Băile Tușnad (Tusványos), un eveniment de tradiție aflat la a 35-a ediție și extrem de popular inclusiv printre brașoveni, au anunțat oficial că noul premier de la Budapesta, Péter Magyar, are interzis la ediția din acest an.
Deși evenimentul se dorește a fi o platformă de dialog democratic, prezența politicianului care a preluat puterea în Ungaria a fost respinsă categoric de către fondatori.
„Un ton incalificabil” – Motivul oficial al refuzului
Zsolt Németh, deputat FIDESZ și unul dintre fondatorii Tusványos, a explicat pentru portalul de știri Transtelex motivele din spatele acestei decizii radicale. Conform acestuia, premierul Péter Magyar nu a primit invitație deoarece stilul său politic se bazează pe atacuri la persoană.
„Își insultă adversarii și partenerii politici, printre care liderii maghiari de dincolo de granițele Ungariei, într-un ton incalificabil”, a declarat Németh, subliniind că este dreptul exclusiv și „privilegiul” organizatorilor să decidă cine urcă pe scenă.
Premierul Magyar voia o dezbatere față în față cu fostul lider Viktor Orbán
Replica vine în contextul în care Péter Magyar, în calitatea sa de șef al guvernului maghiar și lider al Partidului Tisza, își exprimase clar intenția de a veni în Transilvania pentru a-l înfrunta direct pe fostul premier Viktor Orbán.
Magyar lansase public o provocare, declarând că este gata să urce pe scena principală de la Băile Tușnad pentru o dezbatere directă, „dacă bravul luptător de stradă (Viktor Orbán) este la fel de curajos în persoană pe cât pretinde a fi în propagandă”. Din cauza lipsei invitației oficiale, confruntarea directă a fost anulată.
În timp ce actualul premier al țării este lăsat pe dinafară, fostul prim-ministru Viktor Orbán va fi prezent și în acest an la Băile Tușnad, unde își va susține celebrul discurs anual.
Alternativa de la Băile Homorod: „Dialog Comunitar”
Pentru cei care caută o altă perspectivă politică, finalul lunii iulie aduce o alternativă în Transilvania. István Kátai (fondatorul Partidului Unității Maghiare din România) a anunțat organizarea taberei „Dialog Comunitar” la Băile Homorod (localitate aflată la 18 km de Odorheiu Secuiesc). Evenimentul se va desfășura în paralel, promițând să ofere spațiu de discuție pentru curentele politice care nu își găsesc locul pe scena oficială de la Tusványos.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





