CJ Brașov a elaborat un plan de amenajare teritorială
Principalele obiective vizate sunt realizarea aeroportului, a autostrăzii și a celui de-al III-lea tronson al centurii ocolitoare a orașului. Consiliul Județean Brașov a elaborat un planul de amenajare a teritoriului, document pe baza căruia va fi pusă în aplicare o strategie de dezvoltare economică.
Planul urbanistic a fost elaborat de specialiștii Institutului „Ion Mincu” din București și a primit avizul ministerului de resort. Printre cele mai importante prevederi se numără realizarea aeroportului, construirea autostrăzii Brașov-Comarnic-București și realizarea tronsonului al III-lea al centurii ocolitoare.
Consilierul județean Mariana Câju (PNL) ne-a declarat ieri că acest „plan era mai mult decât necesar pentru Brașov, deoarece trasează o serie de investiții esențiale. Prevede intervenții de anvergură în infrastructură și în gestionarea deșeurilor”.
Sursa citată a ținut să precizeze faptul că administrația județeană se va implica în realizarea celui de-al III-lea tronson al ocolitoarei municipiului, pentru care a apreciat că va fi nevoie, alături de municipalitatea brașoveană, și de implicarea și sprijinul edililor din Codlea și Ghimbav, precum și al Guvernului, pentru obținerea finanțărilor necesare. (C.H.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean asigură elementele definitorii pentru propunerile de dezvoltare spaţială a unităţilor administrativ-teritoriale situate în limitele judeţului, precum şi un cadru global şi unitar privind posibilităţile de dezvoltare a teritoriului judeţean, în context regional şi… Citeşte mai mult »