Politic

CAZUL CORONA BRAȘOV. Și un consilier local cere DEMITERI! „ÎNȘELĂCIUNE, FURT, TRIȘARE”!

 
Pe contul său de Facebook, și consilierul local Serban Sovaiala s-a pronunțat în cazul Corona Brașov (cel în care mai mulți sportivi de la clubul menționat sunt suspectați de încălcarea regulamentului internațional antidoping, unii dintre ei – handbaliste – fiind deja suspendați), după ultimele informații apărute, VEZI:
 
 
 

„Am tăcut până acum despre acest subiect, deoarece nu am avut suficiente date pentru a exprima o opinie solidă, în loc de o părere dată de febra momentului. Acum, însă, nu cred că mai există dubii – întregul sistem de gestionare a clubului sportiv Corona este putred până la măduvă! Ceea ce putea fi doar o greșeală sau o interpretare rău-voitoare a ceva inocent, acum devine clar că este ceva făcut cu intenție, conștient, deliberat. Iar acel ceva se cheamă ÎNȘELĂCIUNE, FURT, TRIȘARE.

În acedte condiții NU NUMAI președintele clubului și președinții celor două secții – handbal și hochei – trebuie demiși IMEDIAT, ci și cei care i-au pus în acele funcții pentru care nimeni nu a dat vreun concurs.

Domnilor, vă cer public demisiile, și o voi face si in sedința de consiliu local de marți 10.12.2019!”, a postat Șerban Șovăială.

De văzut ce se va întâmpla în ședința CL de marți, atât în privința punctului 36 de pe ordinea de zi – DETALII, AICI: CAZUL CORONA BRAȘOV. Primarul și… apărarea clubului în privința chestiunii cu dopingul! S-a aflat și cine va plăti serviciile de asistență juridică! – cât și în privința solicitărilor de demisii/demiteri, mai ales că și filialele județene ale PRO România, PSD și USR au luat atitudine – VEZI:

CAZUL CORONA. „Situație limită pentru imaginea națională și internațională a Brașovului!”, comunicat de la PRO România!

CAZUL CORONA BRAȘOV. Și PSD, și USR cer demisia/demiterea președintelui clubului! Dinspre PNL și Primărie e tăcere…

Șerban Șovăială a mai avut un punct de vedere tranșant, în privința proiectului Sălii Polivalente din Bartolomeu – CITEȘTE, AICI: BRAȘOV. Un consilier local a spus „NU” în cazul Sălii Polivalente! Motivul…

Despre întreaga „afacere” CORONA, amănunte AICI:

CAZUL CORONA. Prima reacție a antrenorului Ion Crăciun…

CAZUL CORONA. Timpul se scurge… Când vin explicațiile?!

CAZUL CORONA BRAȘOV. S-a aflat CÂT A COSTAT terapia cu laser, plătită din bani publici!!!…

CAZUL CORONA. Raportul a ajuns și la Poliție! Un medic influent din Brașov, vizat de anchetă! Ce se va întâmpla în continuare?!…

CAZUL CORONA. Ce a spus fostul medic al FC Brașov, Gheorghe Popa?!…

CAZUL CORONA. ȘOCANT. Amenințată să facă terapia!!!… / UPDATE. Președintele clubului ar fi testat tratamentul

CAZUL CORONA BRAȘOV. Două handbaliste răsuflă ușurate!…

BRAȘOV. „CAZUL CORONA e o TRAGEDIE pentru toată ROMÂNIA”!

BRAŞOV. CAZUL CORONA. Simona Gogârlă dă ANAD în judecată. „O să demonstrez că fata mea nu a făcut acel tratament”

BRAȘOV – CAZUL CORONA. Pe EI cine-i sancționează?!…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Toate jucătoarele au fost chemate la ANAD! Viitorul arată sumbru!

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Genocid medical”!!! Paralelă cu…

BRAȘOV. Ultimele noutăți în CAZUL CORONA. Alte 4 handbaliste au recunoscut că au făcut terapie cu laser

CAZUL CORONA. ANUNȚUL Federației Europene de Handbal… Perspective sumbre!

BRAȘOV. Corona, la mâna ANAD! FRH va pune în aplicare decizia imediat ce va fi înștiințată!

CAZUL CORONA SE EXTINDE. ALARMANT! „Există informații și despre alte discipline sportive din zona Brașovului”!!!

BRAȘOV. Corona, în corzi

BRAȘOV. Protecția Coro(a)nei

CAZUL CORONA BRAȘOV. Noi precizări de la Gloria Bistrița… / 16 „galben-albastre” în vizor!!!

UPDATE. Horațiu Pașca, despre CORONA BRAȘOV: „Club de infatuați și aroganți”!!! Bistrița ar fi dat în vileag cazul cu suspiciunile de dopaj care au afectat și echipa națonală!!!

Corona Brașov, „ATACATĂ” de Gloria Bistrița!!! CE SOLICITĂ?!… Antrenorul Horațiu Pașca este TRANȘANT!!!

BRAȘOV. Anchetă pentru abuz în serviciu în CAZUL CORONA

CAZUL CORONA. Tomas Ryde aruncă „BOMBA” în presa suedeză. Site-ul WADA îl contrazice însă

CAZUL CORONA BRAȘOV și în L’Equipe! Ce a scris Eurosport?!…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Analiza COSR…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Alexandru Dedu: „E o greșeală majoră făcută”!

Zbor frânt la Corona Brașov

BRAȘOV. CAZUL CORONA. EXCLUSIV. Nici Buceschi, nici Bucur nu merg în Japonia!!!

Naționala de handbal feminin pleacă în Japonia fără handbalistele de la CORONA BRAȘOV. Cum arată lotul

BRAȘOV. Cristina Neagu, mesaj pentru handbalistele de la CORONA. „Suntem alături de voi!”

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Este vorba despre SUPRAVIEȚUIRE”!

BRAȘOV. CUTREMUR LA CORONA. Trei jucătoare în pericol de suspendare pentru că ar fi folosit o terapie interzisă

CORONA BRAȘOV. Cum s-ar fi petrecut faptele în cazul celor 3 handbaliste suspectate că au încălcat regulamentul antidoping?!…

CORONA BRAȘOV. Primarul Scripcaru, despre cazul celor trei handbaliste suspectate că au încălcat regulamentul antidoping…

CORONA BRAȘOV. DE CE se „elimină complet termenul de dopaj”?!…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Laslo și Bazaliu au dat probe de sânge și de urină!!! Ce suspendări riscă…

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Măsuri greu de suportat, dacă va fi adevărat”!

BRAŞOV. REACŢIA CLUBULUI CORONA în cazul în care e suspectat că a încălcat regulamentul antidoping…

CAZUL CORONA. Câte handbaliste de la echipa brașoveană mai rămân în lotul României?!…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare