Politic

Cătălin Drulă, critici dure, la Brașov, față de guvernarea PSD-PNL

Cătălin Drulă, critici dure, la Brașov, față de guvernarea PSD-PNL: „o minciună cu totul, dezastruoasă pentru economie și pentru democrația românească”.

Într-o conferință de presă susținută la Brașov, președintele USR, Cătălin Drulă, a criticat în termeni foarte duri guvernarea PSD-PNL, care ia sistematic măsuri cu impact dezastruos asupra economiei țării și, mai pregnant în ultima vreme, asupra democrației românești.
„Este o minciună această guvernare cu totul. Li s-a cerut românilor votul de către PNL cu mesajul «nu va crește nicio taxă», dar PNL crește taxele. Au crescut deja taxele de la 1 noiembrie. Am văzut ieri o nouă ordonanță de la Ministerul Finanțelor care crește taxele. Acest stil de a guverna fiscal și bugetar este profund nociv, toxic și neconstituțional. Am văzut OUG după OUG neconstituționale. Dacă nu-i convine Codul Fiscal domnului Ciolacu, dă o nouă derogare. Dacă nu-i convine prevederea legală privind pilonul II, dă derogare și de acolo. Cadrul constițutional al României este făcut praf, este călcat în picioare”, a declarat Cătălin Drulă.
Eșecul guvernării PSD-PNL se simte în aproape toate domeniile: economie și nivel de trai al populației, educație, justiție, aderarea la Schengen, mai spune liderul USR.
„Dacă ne uităm la inflație, populația a sărăcit și România merge contra tendinței europene: suntem una dintre puținele țări în care puterea de cumpărare, în loc să crească, a scăzut. Toate acestea au în comun PNL. PNL a eșuat în gestionarea tuturor domeniilor vitale. PNL are Ministerul de Interne care a ratat aderarea la Schengen, PNL are Ministerul Finanțelor care a crescut taxele, PNL are Ministerul Energiei care a făcut praf piața energiei. PNL are Ministerul Educației care i-a mințit pe profesori și cenzurează rapoartele PISA”, arată Cătălin Drulă.
Predicția sa este că 2024 va fi anul răsturnării regimului patronat de Klaus Iohannis, „sfârșitul sistemului odios PSD-PNL”.
Președintele USR susține că formațiunea pe care o conduce este singura opoziție democratică reală, „cu un angajament ferm împotriva unui regim construit pe fraude electorale și minciuni. Este o luptă împotriva unui sistem care folosește instituțiile statului pentru a ataca opoziția și a-și promova agenda bazată pe minciuni. Este o luptă împotriva unui regim ilegitim, construit pe fraudă, pe frauda unor alegeri din 2020, în care ni s-a cerut votul cu un mesaj anti-PSD, iar apoi au adus PSD-ismul la guvernare”, a mai afirmat Cătălin Drulă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare