Politic

Cât de reale sunt semnăturile de pe listele de susținători ale candidaților la alegerile locale 2016?

„Inițiativa România” a făcut un denunț penal la DNA

 

Platforma civică „Inițiativa România”a  depus ieri, luni, un denunț penal la Direcția Națională Anticorupție, privind posibila săvârșire a infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. Totodată, echipa IR a cerut birourilor electorale să verifice autenticitatea semnăturilor de pe listele de susținători pentru candidații și partidele care intenționează să candideze la alegerile locale din București.

Potrivit investigațiilor, informațiilor și declarațiilor publice, dar și termenele foarte scurte de strângere a semnăturilor de susținere a candidaților, echipa „Inițiativa România” are suspiciuni rezonabile că parte dintre acestea au fost făcute și folosite cu încălcarea legii, prin fals, uz de fals și folosirea influenței politice a unor persoane cu funcții de conducere în partide.

De exemplu, pentru candidaturile lui Cătălin Predoiu și Cristinei Pocora, PNL a trebuit să strângă un minim de 22.000 de semnături (18.000, respectiv 4.000), ceea ce înseamnă că echipa de campanie a strâns cel puțin 7334 de semnături pe zi, 1.000 de semnături pe oră, în zile de weekend, și circa 16 semnături pe minut, în condițiile în care staff-ul ar fi muncit opt ore pe zi în continuu.

De asemenea, Cristian Popescu Piedone a folosit date personale și semnături ale unor minori pentru completarea listelor de susținători ai candidaturii sale. În plus, după decizia Tribunalului Municipiul București de respingere a candidaturii sale, Cristian Popescu Piedone a depus un set de alte 5.600 de semnături. PPU-SL a strâns 1867 de semnături pe zi. Folosind prezumția că echipele de campanie ar fi muncit 8 ore pe zi în continuu, fără pauză, PPU-SL a adunat aproape 234 de semnături pe oră, în condițiile în care PPU-SL este un partid foarte mic, fără resurse umane semnificative, se mai arată în comunicatul platformei civice „Inițiativa România”.

Nici PSD-ul nu a scăpat de criticile dure ale echipei „Inițiativa României”, care spune că partidul folosește în folos propriu datele personale ale cetățenilor.

„Acest fapt este confirmat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința nr. 341 în dosarul 4862/1/2013 (și, ulterior, prin decizie definitivă). Strângerea de semnături pentru candidații PSD, inclusiv doamna Gabriela Firea, s-a realizat fără expunere publică, fără puncte de colectare sau strângere anunțate și promovate public. Nu au existat foarte multe informații publice cu privire la acest proces de strângere de semnături, deși la nivelul municipiului București sunt necesare circa 80.000 de semnături pentru un partid care își depune liste complete de candidați la primării și consilii locale”, se arată în comunicatul prezentat.

De altfel, pentru candidatura lui Robert Turceascu, Partidul Mișcarea Populară a trebuit să strângă 18.000 de semnături în două zile. Astfel, PMP se presupune că a strâns 1125 de semnături pe oră în zile de weekend și circa 19 semnături pe minut.

„Există numeroase indicii că listele de susținători pentru candidații la alegerile locale din 5 iunie 2016, depuse la Birourile Electorale din București, sunt viciate fie prin falsificarea semnăturilor, fie prin utilizarea unor liste anterioare modificate, încălcând astfel dispozițiile legale ale art. 51 din Legea 115/2015 și Codul penal”, acuză echipa „Inițiativa România”.

Astfel, platforma civică face apel la autoritățile competente să verifice individual și specific autenticitatea semnăturilor depuse pebtru susținerea candidaților la alegerile locale din București.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare