Politic

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind RCA

 

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Actul normativ a fost aprobat cu 226 voturi „pentru”, 25 „împotrivă” și 4 abțineri.

Astfel, tariful de referință se calculează semestrial de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după formulă, și se publică de ASF. În calculul tarifului, asigurătorii pot folosi criterii de risc, indici de încărcare, coeficienți de majorare și corecție ori alte instrumente de ajustare a tarifelor stabilite prin reglementări ale ASF. De acum, proprietarii de maşini pot obţine despăgubiri dacă își repară automobilul accidentat în orice service, în afara sistemelor de referință propuse inițial de ASF. Totodată, utilizarea de piese contrafăcute în efectuarea de reparații auto a devenit infracțiune. 

În acest context, prim-vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, a declarat, astăzi, că implementarea măsurilor prevăzute în legea RCA va elimina dezechilibrele din trecut. „Avem noi reguli, pornim pe un nou drum în ceea ce priveşte piaţa RCA. Implementarea măsurilor prevăzute în legea recent adoptată de Parlament, la conturarea căreia au participat şi specialiști din cadrul ASF, va elimina fără îndoială dezechilibrele din trecut. Vom urmări cu stricteţe evoluţia tarifelor primelor RCA în perioada următoare”, a subliniat oficialul.

După promulgarea legii, ASF va emite reglementările necesare, prin intermediul legislaţiei secundare, pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare