Politic

Călin Georgescu ar fi cheltuit 50 de milioane de euro pe postări / „România, țară europeană, înapoi, nu mai merge!”/„E foarte important să avem bani europeni”

Călin Georgescu ar fi cheltuit 50 de milioane de euro pe postări

Reprezentanții mediului de afaceri din România s-au întâlnit miercuri cu candidatul la alegerile prezidențiale Elena Lasconi, transmițând la finalul discuției că România este o țară europeană, iar înapoi nu trebuie să mai meargă, relatează Știrile Pro TV.

Amintind că, de obicei, mediul de afaceri are opinii diferite față de politicieni, dar situația din acest moment impune solidaritate pentru susținerea Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale de duminică, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, a declarat că un mare semnal de alarmă îl reprezintă declarația făcută de Călin Georgescu că a avut zero cheltuieli la campania electorală, deși calculelele mediului de afaceri arată costuri de cel puțin 50 de milioane de euro (detalii aici).

Mi-am trăit copilăria și tinerețea, toată generația mea am făcut-o, într-o Românie săracă, înfrigurată, întunecată, sub umbrela Rusiei. Nu-mi doresc pentru copiii mei și pentru nepoți același lucru. Trăiesc într-o Românie europeană, într-o Românie suverană, independentă, apărată de cea mai importantă alianță militară a lumii. Nu văd de ce aș schimba lucrul ăsta. Dacă îmi spunea cineva acum 15 ani că, economic, România va zbura peste Ungaria sau peste Grecia, că vom ajunge la 80% din media PIB-ului european, eu aș fi spus că glumește, dar asta e realitatea în clipa de față. Ca și confederație patronală, avem sigur, păreri diferite față de majoritatea politicienilor. Noi suntem concentrați pe ideea de competitivitate, de randament, de eficiență.

De cele mai multe ori, pe partea cealaltă se discută despre birocrație și, de multe ori, cheltuială irațională a banului public. Asta știm cu toții și luptăm pentru asta, luptăm ca să putem să formăm o echipă, ca să facem lucrurile mai bine. Dar una este să fim în dezacord și alta e să ne gândim că putem să mergem înapoi într-o lume care numai a noastră, România, țară europeană, înapoi, nu mai merge!”, a încheiat Șucu.

„E foarte important să avem bani europeni”

Un alt antreprenor, Mihail Marcu, a spus că este foarte important ca România să beneficieze de fonduri europene și în continuare.
Astăzi, vedeți aici un număr de antreprenori ai României, oameni care plătesc taxe, oamenii care creează joburi, oameni care vor să investească în continuare în România, să construiască împreună cu partenerii politici, oricare ar fi ei, dar care se uită cu atenție spre Vest. Avem aici câțiva antreprenori mari, vă spuneam și înainte, dar în Romanian Business pe care îl reprezint astăzi sunt și sute de antreprenori mici. Acești antreprenori au credit, acești antreprenori au mici întreprinderi, acești antreprenori, mici unități de producție, și sunt poate cei mai supuși vântului și mișcărilor piețelor.
E foarte important să avem bani europeni. Astăzi, în timp ce vorbim, se construiesc zeci, sute de kilometri de autostradă cu bani europeni. Astăzi, în timp ce vorbim, am aflat zilele trecute că românii, copiii noștri, o să meargă în străinătate fără să stea la cozi la vamă sau pe aeroporturi, deja.


Că vom pleca fără vize și deja plecăm în Canada sau în Japonia și în curând în Statele Unite. Această circulație, de mișcare, importantă pentru tineri, pentru antreprenorii noștri tineri, pentru business-ul românesc și avem nevoie de acest drum spre Vest. În ceea ce privește mersul economiei, sigur că s-au făcut greșeli și sigur că avem un deficit important, dar asta se poate discuta, se poate mitiga și cred că împreună cu partenerii politici putem să găsim soluții de a reduce aceste deficite și de a crește și poate mult mai mult decât spunea, dar înainte de 80% din media europeană. De ce să nu mergem la 90, la 100%? Avem această forță și trebuie să facem. E important însă să avem parteneri, e important să avem un singur drum, și anume cel către vest-europeni. Eu voi vota duminică”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 luna în urmă

barbughey nu a facut paguba financiara prea mare. El s-a multumit cu o galeata de laturi scoasa din hazna, pe zi. Informatiile le-a luat din apa. Atentie, nu din H2O! Din apa, da?

Barbu Gh.
1 luna în urmă

Ăștia ne cred pe toți votanți pesede, usere, penelepre, oameni buni. Citiți și vă cruciți: ,,Astăzi, în timp ce vorbim, se construiesc zeci, sute de kilometri de autostradă cu bani europeni.” Unde se construiesc? În mintea labililor, poate.

Back to top button