Politic

BRAŞOV. Roxana Mînzatu îi răspunde premierului Ludovic Orban: „Start-Up Nation nu e «mocangeală»”

 

Deputatul PSD de Braşov, Roxana Mînzatu, a afirmat, astăzi, într-o postare pe pagina de Facebook, că programul Start-Up Nation nu e „mocangeală”, aşa cum susţine premierul Ludovic Orban, ci dimpotrivă este „suportul datorat de statul român antreprenorilor români aflaţi la început de drum”.

„Dle Orban, Start-Up Nation (SUN) nu e «mocangeală», e suportul datorat de statul român antreprenorilor români aflaţi la început de drum. PSD a ştiut să sprijine startup-urile, chiar dacă este un partid de stânga. Dreapta liberală se descalifică oprind sau blocând acest program! Bugetaţi programul pe 2020 conform legii şi lansaţi ghidul pentru ediţia a 3-a în consultare. Noi, cei 125 de semnatari ai legii, vă dăm o mână de ajutor cu acest proiect de lege, preluând aici lecţii ale primelor două sesiuni de finanţare”, a scris Roxana Mînzatu pe pagina de socializare.

Recent, premierul Ludovic Orban a spus la o dezbatere organizată de Confederaţia patronală Concordia „Dialog pentru dezvoltare” că în România „mocangeala e pe primul loc”.

„În general, ce primeşte omul moca, nu prea apreciază. Am studiat cum sunt sistemele. Domnule, trebuie să vină cu o idee, un plan de afaceri, trebuie să vină şi cu el, să participe la finanţarea unui proiect pe care îl primeşte de la stat, i se pun nişte condiţii de durabilitate, sau nişte indicatori pe care trebuie să-i realizeze. Nu, la noi mocangeala e pe primul loc, totul la liber, de toate pentru toţi, umblă Moş Crăciun cu sacul în spinare şi primeşte fiecare gratuit”, a arătat şeful Guvernului.

Astăzi, Roxana Mînzatu a participat la Parlament, alături de Radu Oprea, la lansarea iniţiativei legislative pentru „Start-Up Nation” – ediţia a III-a.

„Este nevoie de a continua programul «Start-Up Nation», în aceeaşi formulă: 10.000 de proiecte cu o alocaţie financiară nerambursabilă de 200.000 lei/proiect. Cred că elementul de interes este dat de noua grilă de punctaj pe care o propunem şi care ţine cont de toate dezbaterile publice pe care le-am avut în timpul mandatului de ministru, dar pe care şi colega mea Roxana Mînzatu în calitate de ministru al Fondurilor Europene le-a avut cu antreprenorii. Şi atunci toată experienţa noastră, rezultatul acestui dialog cu mediul de afaceri îl veţi vedea în această grilă”, a explicat Radu Oprea.

În prima ediţie au fost depuse peste 19.200 de planuri de afaceri, iar în ediţia a doua 33.514 de planuri de afaceri.

Foto: Agerpres


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare