Politic

BRAŞOV. Război declarativ în interiorul PSD

 

La aşa ceva ne putem aştepta astăzi din partea liderilor PSD Braşov. Bănuiala ni s-a strecurat în minte după ce, puţin mai devreme, am fost anunţaţi că la sediul PSD Braşov va avea loc, la ora 12.00, o conferinţă de presă, în care se presupune că vom fi anunţaţi despre decizia Comitetului Executiv Naţional al PSD cu privire la candidatul ce va fi susţinut la Primăria Braşov (Răzvan Popa vs Cătălin Leonte).

Cătălin Leonte a anuţat, la rândul său, o conferinţă de presă la ora 13.00, dar la Hotel Aro. Cu siguranţă, el ştie deja hotărârea mai marilor PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, din moment ce a ales această locaţie pentru declaraţii, în condiţiile în care, săptămâna trecută, chiar de ziua lui, a susţinut o conferinţă de presă la sediul PSD, alături de Mihai Mohaci, în care a expus motivele pentru care s-a (re)înscris în PSD („M-am reîntors, când dorinţa de schimbare e clară, explicită şi începe de la principii… Misiunea mea este aceea de a reforma partidul”). Răzvan Popa era şi el prezent la acea conferinţă, dar în sală, nu alături de cei doi. 

Cu câteva minute în urmă, însă, ni s-a comunicat că s-a modificat ora conferinţei susţinute la PSD Braşov, de la ora 12.00, la ora 14.00 (după conferinţa lui Leonte). Cu siguranţă, liderii municipali aşteaptă cu interes să audă ce are de spus Leonte. 

Pare distractiv, pentru noi, ce se întâmplă cu politicienii care se presupune că vor să preia frâiele administraţiei locale, astfel încât să îmbunătăţească viaţa braşovenilor. Din păcate, este foarte trist/îngrijorător… 

Citeşte şi

BRAŞOV. S-au împuţinat vicepreşedinţii PSD


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare