Politic

BRAȘOV. Prof. Gheorghe Băilă nu renunță la construirea trambulinelor pentru sărituri cu schiurile la Săcele

 

Unul dintre proiectele de suflet ale consilierului local din Săcele, prof. Gheorghe Băilă (foto stânga), membru PMP, este de construire a patru trambuline pentru sărituri cu schiurile la Săcele, așa cum a anunțat încă din campania electorală din iunie 2016

Astfel, a revenit cu informația în conferința de presă susținută zilele trecute alături de președintele PMP Brașov, Mihai Costel, anunțând că a depus în acest sens un memoriu tehnic la Primăria Săcele.

„Avem noroc cu actulul primar (Virgil Popa, PSD – n.r ) care a înțeles foarte bine și este deschis la inițiativă. Conform Studiului de Fezabilitate de la vechiul proiect, făcut de o firmă austriacă, locaţia este stabilită la fosta trambulină de pe Valea Largă. Cu ajutorul Primăriei Săcele s-au făcut deja măsurătorile topografice pentru a scoate terenul respectiv din circuitul forestier. După cum am propus, s-ar putea construi patru trambuline, cu dimensiuni intermediare față de ce se află în acest moment la Râșnov”, a detaliat Băilă.  

Costul total al acestui proiect s-ar ridica la nouă milioane de euro, cu surse de finanțare de la Ministerul Dezvoltării. 

Sursa citată a argumentat oportunitatea construirii trambulinelor având în vedere că sunt mulți copii și tineri în Săcele care practică acest sport și sunt nevoiți să se deplaseze la Râșnov pentru antrenamente, drumurile fiind obositoare și costisitoare. 

„În paralel, a mai fost demarat un proiect, propus de PNL Săcele, pentru construirea unei pârtii de schi, lângă aceste trambuline. Și pentru pârtie s-au făcut măsurători topografice. Există un studiu de oportunitate, în spatele Hanului Mureșenilor din Săcele”, a continuat prof. Băilă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button