Politic

BRAȘOV. Primarul Allen Coliban vrea parc industrial / Finanțare obținută pentru cumpărarea mai multor terenuri de lângă…

 

Una dintre investițiile a cărei finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, a fost aprobată în bugetul de stat este cea referitoare la achiziția unor terenuri pentru înființarea unui parc industrial în municipiul Brașov (VEZI ȘI: BRAȘOVUL primește aproape 30 de milioane de lei pentru terminarea Pasajului Fartec, pentru eficientizarea energetică a unor blocuri și…). Aceste terenuri se vor alipi unor suprafețe pe care Municipalitatea le deține, pentru a crea un parc industrial de mari dimensiuni, care să răspundă nevoilor actuale ale investitorilor.
Aceasta este noua strategie a Brașovului pentru atragerea investitorilor. Municipiul Brașov deține proprietăți în proximitatea Ocolitoarei, cu acces direct la magistrala CF 300, și intenționează extinderea acestei zone, având în vedere crearea unei zone de dezvoltare industrială. Pentru a crea o zonă atractivă pentru potențialii investitorii, este necesară achiziția și a imobilelor învecinate, astfel încât Municipalitatea să poată realiza o serie de investiții în infrastructură și rețelele de utilități, în scopul ca acest teren să devină o oportunitate pentru investițiile private.

„Se vorbește tot mai mult de a muta facilități de producție dinspre Asia spre Europa. Și întrebarea care se pune este unde se poziționează Brașovul în acest joc, care este rolul pe care îl putem avea? La ora actuală, pe zona de infrastructură avem unele deficiențe. Încă nu avem aeroportul, dar îl vom avea, și cum gândim dezvoltarea din jurul lui îl va face să fie relevant sau nu. Pe lângă asta, nu avem autostrăzi, dar le vom avea și știm unde se vor întâlni acestea. Toate aceste perspective, toate aceste proiecte constituie oportunități, iar noi, la nivel local, suntem datori să le vedem și să pregătim zona și municipiul pentru aceste dezvoltări ulterioare. Asta înseamnă să gândim o strategie referitoare la ce tip de investitori strategici ne îndreptăm, să mergem către ei cu oferte țintite și cu argumente puternice, și să gândim un plan de a reloca o parte din industrie din oraș către aceste noi zone industriale și logistice. Ca exemplu, chiar dacă Brașovul nu are încă aeroport și autostradă, are însă o infrastructură feroviară importantă, fiind cel mai important nod feroviar după București, iar acest lucru ajută industriile care se pretează la transport feroviar pentru a-și transporta produsele”, a declarat primarul Coliban.

„Suntem în aceste momente în procesul de a identifica şi achiziţiona terenuri care să beneficieze de acest acces la calea ferată, pentru a oferi ulterior, într-un pachet cu adevărat atractiv, către investitori strategici în energie verde, cu rol în tranziţia către transport verde, orice ar putea fi produs la Braşov”, a precizat primarul.

În ceea ce priveşte tipul de investitori pe care îi vizează noua administraţie, aceştia ar putea veni dinspre industrii precum automotive și aeronautică.

„Mă uit la tradiţia Braşovului şi mă gândesc la faptul că am avut industrie de autocamioane, tractoare, rulmenţi. Rulmenţi avem şi acum, din celelalte mai puţin. Și mă gândesc că în contextul în care multe administraţii locale cumpără şi au fonduri pentru achiziţii de autobuze electrice, de ce să nu avem un investitor să producem la Braşov autobuze electrice? Avem tradiţie şi forţă de muncă specializată pe zona de aeronautică, care vedem că s-a democratizat, pornind de la drone la mijloace de transport uşoare. De ce să nu avem un astfel de investitor în Braşov? Dacă ne referim la energie şi zona de stocare, este un domeniu foarte dinamic, se schimbă de la o zi la alta şi am putea fi un jucător cheie”, a completat primarul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare