Politic

BRAȘOV-PREDEAL. Așa știu unii să-i cinstească pe eroii neamului! GALERIE FOTO

  • alde-predeal_2.jpg
  • ntimpuligienizrii.jpg
  • actiune2_2.jpg
  • actiune3.jpg
  • actiune4.jpg
  • inmemoriam.jpg
 

Poză cu Centenarul la Predeal: eroi, cruci și bălării mai mari decât crucile. Eroii nu mor niciodată, să nu vorbim urât de Centenar, să cânte muzica, să sfârâie grătarele”, a scris cu două zile în urmă istoricul George Damian, atașând o imagine  revoltătoare (prima din galeria foto).

Ca urmare a acestei sesizări publice, apărută în mediul on-line, care atrage atenția asupra lipsei totale de interes manifestată față de monumentele eroilor neamului în anul Centenarului Marii Uniri, noua echipă ALDE Predeal a decis să acționeze în acest sens, venind în ajutorul autorităților locale și oferind un bun exemplu de patriotism și determinare.

La doar două zile de la preluarea organizației ALDE Predeal, președintele Bogdan Șerban Ionescu Berechet împreună cu echipa sa au curățat întregul perimetru al Cimitirului Eroilor Neamului 1916, care, „pe meleagurile Predealului, au stropit cu sângele jertfei pământul nedezrobit al țării, în Primul Război Mondial”.

Mobilizarea realizată la nivelul membrilor și simpatizanților ALDE Predeal în vederea igienizării acestui spațiu, se înscrie în lista de acțiuni asumate în programul partidului ALDE pentru un mediu înconjurător respectat și prietenos, pentru a oferi o bună moștenire generațiilor viitoare”, au transmis organizatorii acțiunii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare