Politic

BRAȘOV. Permutări la conducerea RATBV

 

George Cornea este, începând din această lună, manager al operatorului de transport public din municipiul Brașov și zona metropolitană RATBV. Funcția a fost deținută înainte de Ovidiu Bucurei, care a primit postul de director economic în urma unei proceduri de selecție, post rămas vacant după demisia lui Gabriel Antohe. 

Astfel, s-a decis la nivelul Consiliului de Administrație ca George Cornea să renunțe la poziția de președinte al Consiliului de Administrație al RATBV și să preia funcția de manager general al operatorului de transport, ca interimar, timp de patru luni (cu posibilitate de prelungire până la maximum 6 luni), până va fi numit un manager „plin” în urma procedurii legale de selecție, conform legii. 

George Cornea nu exclude ideea de a-și depune la rândul său dosarul pentru a ocupa această funcție definitiv.

Chiar și pentru această perioadă scurtă de timp, Cornea va avea responsabilități majore, după cum ne-a spus, având în vedere că în această perioadă există proceduri de extindere a zonei metropolitane și de achiziții de noi mijloace de transport în comun.  

În continuare, Consiliul de Administrație al Companiei va fi condus de Bogdan Năstase, director de exploatare este Nicolae Spinean, iar director tehnic Ioan Stroe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare