Politic

BRAȘOV. PERICOL în trafic, lângă Parcul Central! Ce plan al Primăriei a ieșit parțial la iveală

 

După ce a „îngropat” locurile de parcare de pe str. Nicolae Iorga din municipiul Brașov, din dreptul Parcului Central, Primăria are în plan să facă modificări în trafic și pe cealaltă latură a parcului, respectiv pe Bulevardul Eroilor.

Deocamdată, noua lucrare s-a dovedit un dezastru… Astfel, în apropierea Palatului Telefoanelor (unde va fi amenajat un hotel – BRAȘOV. Autorizație de construcție pentru hotelul din locul fostului Palat al telefoanelor) a apărut o insulă care pune în pericol circulația, ocupând brusc jumătate din prima bandă de circulație.

„Această lucrare, care blochează parțial banda dedicată circulației mijloacelor de transport în comun, va fi urmată de o translatare a benzilor de circulație înspre stânga, pe direcția de mers. Până atunci, constructorul ar fi trebuit să facă semnalizarea pe verticală, astfel încât să nu existe riscul producerii unor accidente. Viceprimarul Laszlo Barabas și colegii de la Direcția Tehnică l-au chemat pe constructor și i-au solicitat acestuia remedierea de urgență a situației”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Menționăm că reprezentanții Primăriei au păstrat tăcerea atât cu privire la lucrările de pe str. Nicolae Iorga, cât și cu privire la cele ce urmează pe Bulevardul Eroilor, până au apărut întrebări din partea cetățenilor și a jurnaliștilor.

Nu este exclus ca aceste noi planuri să afecteze parcarea rămasă pe acea latură a Parcului Central sau chiar aleea pentru pietoni… Așteptăm mai multe lămuriri.

Update:

  „Este o modificare temporară, aprobată în Comisia de circulație, pentru derularea lucrărilor la fostul Palat al Telefoanelor, astfel încât lucrările de acolo să se desfășoare în condiții de siguranță pentru pietoni și să nu afecteze traficul auto. Nu presupune nici o o modificare a elementelor geometrice. Între banda 3 și parcare este o zonă liberă. Toate aceste modificări sunt suportate de către investitorul de la viitorul hotel. Nu se vor amenaja parcări acolo, este doar pentru organizarea de șantier”, a mai informat reprezentantul Primăriei Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare