Politic

BRAȘOV. Obiectivele ALDE la viitoarele alegeri europarlamentare și prezidențiale. Ce candidați susține partidul?

 

Prezent sâmbătă la Brașov pentru seminarul „Cariera politică a femeilor ALDE”, organizat la inițiativa eurodeputatului Renate Weber, cu sprijinul Grupului ALDE din Parlamentul European, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că le va susţine în continuare pe actualele colege de partid, Renate Weber şi Norica Nicolai, pentru câte un loc pe listele pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. Mai exact, pe locurile 1 și 3, fără să precizeze pe cine ar susține pe locul al doilea, dar a adăugat că nu există o decizie oficială luată în acest sens la nivelul partidului. Totuși, şi-a exprimat speranţa că punctul său de vedere va fi „îmbrăţişat de cât mai mulţi colegi”.

„Există disponibilitate din partea colegelor din ALDE de implicare la nivel cât mai înalt în politică (…) Obiectivul ALDE la alegerile europarlamentare, ne-am propus să obţinem peste 15% şi şase membri în Parlamentul European. Vă pot spune punctul meu de vedere, sper să fie îmbrățișat de cât mai mulți colegi. Pe locurile locurile 1 şi 3, în momentul ăsta, alegerea mea se îndreaptă către cele două colege ale noastre, Renate Weber şi Norica Nicolai”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Alegerile europarlamentare vor avea loc în luna mai a anului viitor.

 

Cu gândul la prezidențiale

Cât privește alegerile prezidențiale, pe surse am aflat că în timpul seminarului din Poiana Brașov s-a discutat despre eventualitatea ca ALDE să aibă candidat propriu, cel mai probabil chiar Călin popescu Tăriceanu, însă oficial am primit acest răspuns: „Nu ştiu, vom vedea. Mai este până atunci. Dar ceva gânduri ne bat, atât pe mine, cât și pe colegii mei, dar mai stăm, mai discutăm…”.

Următoarele alegeri prezidențiale vor fi organizate spre sfârșitul anului 2019.  

Și agendă națională în timpul președinției rotative a Consiliului UE 

În cadrul conferinței de presă organizate după evenimentul „Cariera politică a femeilor ALDE”, Călin popescu Tăriceanu, care este de asemenea președintele Senatului României, a făcut declarații și pe alte subiecte de interes național, precum raportul Mecanismului de Verificare și Cooperare și recomandările Comisiei Europene, dar și despre președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Cu privire la acest ultim subiect, Tăriceanu a declarat că România ar fi trebuit să aibă şi o agendă naţională pentru perioada cât va deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, iar unul dintre obiectivele cuprinse pe aceasta ar fi putut fi aderarea la spaţiul Schengen. 

„Eu mi-aş fi dorit ca România să aibă câteva obiective pe care să le urmărească în viitorul mandat. De exemplu, aderarea la spaţiul Schengen ar fi putut să fie un obiectiv şi aici cred că ar fi fost dezirabil ca să existe o bună colaborare şi comunicare între instituţiile care au un rol important în promovarea agendei României, dincolo de tema generală care va fi profitabilă tuturor ţărilor. Eu cred că o negociere pentru aderarea la spaţiul Schengen se poate face și avându-i pe toţi la Bucureşti, discuţiile cu argumente se pot duce. Eu am observat şi în cazul celorlalte preşedinţii că a existat o agendă, hai să-i spunem naţională, dincolo de agenda europeană, pe care şi-au promovat-o. Şi România ar fi putut să facă acelaşi lucru”, a declarat Tăriceanu.

Acesta a arătat și ce anume va împiedica România să se folosească pe deplin de avantajele deţinerii preşedinţiei rotative: „Am spus că ar fi putut să facă acelaşi lucru, dar aici ar trebui ca între instituţiile care sunt implicate, instituţiile cu rang executiv sau cu funcţie executivă, Guvern, preşedinte, să existe o colaborare bună, să colaboreze şi cu Parlamentul, care are un rol în derularea acestor demersuri. Dar, la noi, după cum ştiţi, e o ruptură instituţională care se vede şi care, pentru mine, este factorul decisiv în a aprecia că nu putem să ne folosim pe deplin acest atu al deţinerii preşedinţiei rotative”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare