Politic

BRAŞOV. Noul spital regional are de aşteptat mult şi bine până să se „nască”… Nici aspectele juridice ale terenului nu au fost clarificate

 

„Brașovul lăsat de izbeliște! Din nou!”, aşa a fost percepută decizia luată marţi, în plenul Senatului, cu privire la unul dintre paşii care trebuie făcuţi pentru a se „naşte” un spital regional în urbea noastră.

Mai aplicat, în ședința de plen a Senatului României s-a supus la vot aprobarea obținerii terenului necesar Noului Spital Clinic de Urgență al Brașovului, asta după ce, din septembrie până în prezent, a trecut pe la toate comisiile necesare unei astfel de inițiative legislative, obținând avize peste avize.

În fapt, este nevoie de o aprobare pentru a se face transferul a 12.000 de hectare de teren din proprietatea Institutului Cartofului, în cea a municipiului Braşov. Votul nu a fost pozitiv, nici negativ, ci s-a decis retrimiterea proiectului în Comisia de Dezvoltare Regională, „pentru clarificări”, între timp fiind aşteptat şi „punctul de vedere al Guvernului”, un demers obligatoriu pe traseul spre adoptarea unei legi.

Cu sprijinul tuturor parlamentarilor braşoveni, 13 la număr, într-un consens politic lăudabil, senatorul PSD de Braşov Marius Dunca (totodată ministru al Tineretului şi Sportului), a prezentat proiectul de lege, în calitate de inițiator. Însă, președintele de ședință, după ce a ascultat câteva intervenţii, inclusiv pe cea a senatorului de Braşov Allen Coliban, dar mai ales pe cea a unui senator de la Partidul Mişcarea Populară, zona Ialomiţa, pe nume Gabriel Ionaşcu, a propus revizuirea dosarului în condiţiile precizate.

Neclarităţile senatorilor cu privire la acest proiect au apărut după o serie de întrebări formulate în plen, nu neapărat motivate, ale parlamentarului ialomiţean, de genul: „Dacă municipalitatea Brașov a solicitat transferul terenului, a emis oare și un act administrativ în acest sens? Are cuprinse în bugetarea anuală și multianuală fonduri pentru construirea spitalului? Există studiu de fezabilitate? Există studiu de amplasament al spitalului? Știu cei prezenți în plen că un reprezentant al Institutului Cartofului, prezent la ședința comisiei de Dezvoltare Regională, a declarat că nu ar avea calitatea de a aviza
transferul și că se pare că Academia de Științe Agricole nu ar fi de acord?”, aşa cum a specificat şi administratorul paginii de facebook „Noul spital Braşov”.

De altfel, tot Ionaşcu a propus ca proiectul să nu fie votat de plen şi să fie retrimis la comisii. Asta în condiţiile în care toate comisiile de resort îşi dăduseră avizul de specialitate, înainte ca proiectul să ajungă în plenul Senatului.

Dezamăgire printre braşoveni

Abordat de noi pentru un punct de vedere cu privire la ceea ce s-a întâmplat marţi în Senat, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a declarat: „Sunt dezamăgit de această decizie, pentru că domnii senatori nu au respins doar transferul unui teren, ci au acţionat împotriva dreptului braşovenilor la serviciile medicale pe care le merită. Din punctul nostru de vedere, al municipalităţii, ceea ce ţinea de noi s-a făcut. Toate documentele necesare pentru astfel de iniţiative
legislative au fost transmise. Mai mult de atât nu putem face”.

Edilul braşovean a adăugat chiar că dosarul cu toate documentele în cauză a fost solicitat şi trimis la Prefectura Braşov – ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, nu o dată, ci în două rânduri, o dată în data de 24 august 2016, iar a doua oară în 12 aprilie 2017.

Senatorul Marius Dunca a subliniat, însă, că proiectul privind transferul terenului a fost „doar retrimis la comisii pentru avizele de la instituțiile statului, unele fiind negative, fiind aşteptat şi punct de vedere al Guvernului pentru a fi ataşat la proiect”.

Viorel Chiriac, parlamentar PSD de Braşov, şi-a susţinut colegul de partid, specificând că „retrimiterea în comisii nu înseamnă respingerea proiectului, ci doar necesitatea clarificării unor lucruri”.

Deputatul Chiriac a declarat: „Faptul că legea pentru acordarea acelui teren pentru noul spital a avut toate avizele, iar în plen a primit o respingere pentru două săptămâni, nu înseamnă că legea s-a împiedicat. A fost retrimisă la comisii. Până la urmă subiectul va fi înțeles de toată lumea, adică de cei care acum au spus în plen că au nevoie de clarificări. Noi vrem ca la Braşov să se întâmple lucruri pozitive, de aceea am şi făcut front comun pentru un proiect pe care ni l-am asumat toţi şi pe care îl ducem până la capăt. Avizele au fost favorabile, toţi au avut o reacţie pozitivă. S-au solicitat dovezi că autoritatea locală are studii, că există hotărâre de Consiliu Local. Noi vom merge la Senat, le vom explica faptul că nu ai cum să faci studii fără să ai terenul. Mai e ceva, ce ţine de mecanismul parlamentar. În momentul în care un lider de grup solicită retrimiterea unui proiect la comisii, iar cel care luase cuvântul asta era, acest lucru este acceptat. Acest proiect de lege a fost mai întâi proiect de ordonanţă de urgenţă. Ministerul Dezvoltării a răspuns autorităţilor locale din Braşov că ar trebui să facă proiect de lege. Acel document se reflectă în proiectul de lege pe care l-am depus”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare