Politic

BRAȘOV. Liderul PSD Marius Dunca: Actualii guvernanţi „sunt de pe altă planetă”

 

Fostul ministru al Tineretului, Marius Dunca, în prezent preşedinte al PSD Braşov, a criticat şi ironizat duminică, la un eveniment al PSD, guvernarea liberală,  spunând că actualii guvernanţi „sunt de pe altă planetă”.

„Am avut o perioadă, după alegerile parlamentare, bună, dar cu multe frământări şi multe lupte. Lucrurile acestea ne-au întărit, pentru că noi am dus o luptă şi cu conducerea partidului. Cred că nu a fost săptămână să nu avem o dispută. Totul a funcţionat bine şase luni, după care lucrurile s-au schimbat. (…) Anul trecut am avut două rânduri de alegeri, am primit un mesaj din partea cetăţenilor, din partea românilor. Am avut de învăţat şi vom mai avea de învăţat, dar toate aceste lupte ne-au întărit, ne-au maturizat, ne-au făcut să fim ceea ce suntem acum”, a afirmat Dunca la începutul discursului ţinut duminică la conferința județeană

Dunca a continuat prin a critica reprezentanţii PNL din administraţia locală, pe care i-au acuzat de incompetenţă şi de lipsă de viziune. Dunca a criticat de asemenea guvernul, în special ceea ce el a numit lipsa de implicare a executivului liberal în realizarea aeroportului de la Braşov şi a spitalului regional.

„Toate minciunile, toată incompetenţa, ei vor să o acopere cu nişte teme false la nivel naţional. Alegerea primarilor în două tururi, haideţi să vă zic ce înseamnă alegerea primarilor în două tururi: în 2008 s-a ales în două tururi. Să ştiţi,  doar 12 la sută din toţi primarii din România care s-au ales pe locul unu în primul tur nu au ajuns în turul doi. Dar ce înseamnă lucrul acesta? Negocieri pe dedesubt, trădări, pentru că şi ei au ajuns acum la guvernare cu 20 la sută în Parlament prin trădări, pentru că ei asta ştiu, să trădeze, să-şi trădeze propriul popor, să-l calce în picioare. (…) Aţi văzut la nivel de secretari de stat, de directori, ce oameni promovează! Vorbesc de amante! Păi doamna vicepremier (Raluca Turcan – nota red.) e prima care ar trebui să se retragă, dacă vorbim de amante!”, a mai spus Dunca.

Dunca a criticat-o şi pe Monica Anisie, ministrul Educaţiei.

„Nu să vin eu, în calitate  de ministru.. eu trebuie să fac politici, nu să mă duc să-mi urmăresc profesorul, nu să vin noaptea la 1 să fac şedinţă să văd dacă mai e cineva în instituţie! Pentru că biroul se deschide la 7, 8 dimineaţa, când toţi românii au nevoie. Sunt de pe altă planetă oamenii aceştia, n-au nicio treabă cu România! Nu au nicio treabă cu guvernarea, ei după două luni încă mai fac organigrame în minister, eu nu ştiu cum lucrează ei! Duceţi acest mesaj, mergeţi din casă în casă!”, le-a spus liderul PSD Braşov social-democraţilor reuniţi duminică seară.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare