Politic

BRAȘOV. Informații privind înscrierea / radierea în/din Registrul electoral

 

Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa în municipiul Brașov și vor să se înscrie în Registrul electoral cu adresa de reședință, pentru alegerile locale din 27 septembrie, pot solicita acest lucru, primarului, până pe data de 4 septembrie. 
Înscrierea se face pe baza actului de identitate.
Cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință în municipiul Brașov pentru exercitarea votului din data de 27 septembrie se depun la Registratura Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Brașov, camera 26, telefon 0268/414460, în fiecare zi lucrătoare, în intervalul orar 09.00 – 11.00.
Persoanele care formulează cereri vor putea vota numai în circumscripţia electorală unde îşi au reşedinţa, astfel că persoanele respective vor figura numai în listele electorale permanente ale circumscripţiei electorale unde îşi au reşedinţa.
În ziua votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare înscrie în lista electorală suplimentară persoanele care nu au solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă.

Radierea din Registrul electoral

Radierea alegătorilor cu domiciliul în România din Registrul electoral în caz de deces se face din oficiu, pe baza actelor sau comunicărilor oficiale, ori la cererea persoanei interesate, pe baza certificatului de deces, numai de către persoanele autorizate.
Orice persoană interesată poate solicita radierea alegătorului decedat cu domiciliul în România și ultimul domiciliu în municipiul Brașov din Registrul electoral pe baza unei cereri scrise, datate şi semnate, însoţite de certificatul de deces în copie, depuse personal sau prin poştă.
Solicitările de radiere se depun la Registratura SPCLEP  Brașov – camera 26 (telefon 0268/414460), în zilele lucrătoare, între orele 09.00 – 11.00 sau se pot transmite prin poștă.
Radierea se realizează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
Orice persoană interesată poate adresa primarului o sesizare scrisă, datată şi semnată, privind cazul în care în listele electorale permanente se regăseşte un alegător decedat cu ultimul domiciliu în municipiul Brașov. Cererea va cuprinde numele, prenumele şi codul numeric personal al persoanei decedate sau alte date relevante privind identitatea persoanei decedate.

Consultarea Registrului

Verificările de înscriere în Registrul electoral se fac tot la camera 26 – Registratura Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov, în zilele lucrătoare, între orele 09.00 – 11.00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare