Politic

BRAȘOV. Începe modernizarea a două drumuri județene din Țara Făgărașului

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea a fost prezent, vineri, la predarea amplasamentelor către constructor pentru două drumuri județene din zona Țara Făgărașului, în vederea reabilitării şi modernizării acestora, respectiv: DJ 102 G Victoria – Viștișoara (km 0+000-9+900) și DJ 108 B Mănăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei (km 0+000-1+400).

La întâlnire au participat reprezentanții autorităților locale, în a căror rază teritorială se află aceste drumuri, reprezentanții firmelor constructoare, diriginții de șantier, proiectanții, precum și rețeliștii. Principalele teme de discuţie au vizat pregătirea demarării, în bune condiţii, a lucrărilor de reabilitare şi modernizare, astfel încât constructorii să se încadreze în termenii contractuali, prezentarea proiectelor de investiții, pe care edilii le au în execuţie sau în diferite stadii de implementare, în zona drumurilor județene respective, în vederea corelării executării tuturor lucrărilor, precum şi prezentarea traseelor de utilităţi, în vederea evitării unor probleme de reţelistică.

Drumul județean 102 G Victoria-Viștișoara este situat pe teritoriul administrativ al localităților Victoria, sat Viștișoara (com. Viștea), sat Stațiunea Climaterică Sâmbăta (com. Sâmbăta de Sus) și are o lungime de 9,9 km. În urma finalizării procedurilor de achiziție publică pentru lucrările de modernizare a acestui drum, a fost desemnată câștigătoare asocierea SC.Consal S.R.L. și S.C. Multipland S.R.L. Valoarea totală a contractului de lucrări este de 41.592.555,53 lei (inclusiv TVA), iar durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni.

În ceea ce privește lucrările de modernizare a DJ 108 B Mănăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei, acestea vor fi executate de S.C. Morani Construct S.R.L., în termen de 6 (șase) luni de la data comunicării ordinului de începere a lucrărilor, valoarea acestora fiind de 4.517.861,47 lei (inclusiv TVA).

Aceste proiecte de investiții au fost contractate de Consiliul Județean Brașov, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

„Reabilitarea și modernizarea drumurilor județene a fost și rămâne una din prioritățile mele, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov. Am dorit să particip, alături de responsabilii de proiect, la predarea amplasamentelor acestor drumuri către constructor, în vederea demarării lucrărilor de reabilitare şi modernizare, pentru a ne asigura că putem demara șantierul în bune condiții și pentru a evita eventualele problemele de rețelistică, care ar putea genera întârzieri. Sunt lucrări extrem de importante pentru locuitorii din zona Ţara Făgăraşului, de aceea ne dorim ca, în cel mai scurt timp să emitem ordinul de începere a lucrărilor”,  a declarat Veştea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare