Politic

BRAŞOV. Începe colectarea selectivă a deşeurilor în Centrul Vechi al oraşului

 

Cei doi operatori de salubrizare din cadrul asocierii Comprest-BraiCatavor vor ridica, sâmbătă, deşeurile de plastic şi de hârtie de la populaţie din cele două zone pilot, Şchei şi Braşovul Vechi.

Din data de 3 septembrie locuitorii celor două cartiere şi-au putut ridica, de la casieriile operatorilor, în mod gratuit, sacii pentru cele trei tipuri de deşeuri reciclabile colectate – galben pentru plastic şi metal, albastru pentru hârtie şi carton, verde pentru sticle şi borcane.          

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, colectarea deşeurilor de la populaţie se va face între orele 10.00-14.00, ceea ce înseamnă că locuitorii din zonele vizate trebuie să scoată pe trotuar sacii cu deşeuri reciclabile până la ora 10.00.

Preluarea deşeurilor reciclabile se va face conform programului prezentat de operatorii economici responsabili cu colectarea, în toate zilele de sâmbătă.

În luna septembrie, preluarea deşeurilor de plastic, folie şi aluminiu se va face în zilele 15, 22, 29, cele de hârtie şi carton, în 15, iar cele de sticlă, în ziua de 29. 

În luna octombrie, plasticul se ridică în datele de 6, 13, 20 şi 27, hârtiile, în 6 şi 20, iar sticla în 27.

În luna noiembrie, locuitorii vor scoate în faţa porţilor pungile cu plastic şi aluminiu în zilele de 3, 10, 17 şi 24, cele cu hârtie şi carton în zilele de 3 şi 17, iar cele cu sticlă în ziua de 24. 

În luna decembrie, deşeuri de plastic, folie şi aluminiu sunt preluate de operatori în zilele de 1, 8, 15, 22 şi 29, cele de hârtie şi carton în zilele de 1 şi 15, iar sticlele în 29.

„În funcţie de analiza primei luni de colectare, frecvenţa preluării deşeurilor reciclabile de hârtie şi carton sau sticlă poate fi crescută!, a precizat Toarcea.

Zonele în care se va face preluarea deşeurilor sunt: casele din cartierul Şchei, având ca limită Şirul Beethoven, locuinţele din cartierul Braşovul Vechi, având ca limite str. Stadionului, str. Mihai Viteazul, str. Iuliu Maniu (de la intersecţia cu Mihai Viteazul), str. Nicolae Iorga, str. Crişan, str. Cloşca, str. 8 Martie, str. Carierei şi străzile adiacente.

Amintim tipurile de deşeuri colectate. Astfel, în sacii galbeni, vor fi strânse obiectele din plastic şi metal, pet-urile, foliile, pungile de plastic, caserole diverse, recipiente ale produselor cosmetice şi detergenţi casnici, precum şi dozele de aluminiu şi conserve metalice. Ambalajele din hârtie şi carton, ziare etc trebuie adunate în saci albaştri, iar sticlele şi borcanele, în saci verzi.

„Preluarea deşeurilor se va face de  pe domeniul public, din faţa porţilor, colectate în saci adecvaţi pentru fiecare tip de deşeu reciclabil în parte sau în saci transparenţi, în cazul în care cetăţeanul are un volum mai mare colectat. Colectarea se va face în autospeciale dedicate colectării deşeurilor reciclabile”, a specificat reprezentantul Primăriei Braşov.

Potrivit legii în vigoare, autorităţile publice locale vor stabili sancţiuni pentru cei care  nu colectează selectiv, începând cu data de 1 ianuarie 2019. Aceste sancţiuni vor fi aplicate în municipiul Braşov doar după ce în fiecare cartier va exista un sistem funcţional de preluare a acestor deşeuri de la populaţie. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare