Politic

BRAŞOV. În numele tineretului liberal, Mara Mareş îi cere ministrului Educaţiei să demisioneze

 

„Modul în care Ministerul Educației a alocat locurile bugetate din universități a umplut paharul”, a transmis deputatul Mara Mareş, preşedinta Tineretului Naţinal Liberal (TNL), care îi cere ministrului Valentin Popa să demisioneze.

„Repartizarea locurilor bugetate la studiile de licență, dar mai ales la studiile de master și doctorat s-a făcut în cel mai pur stil PSD: universităților performante li s-a redus numărul de locuri, în timp ce facultățile mai puțin performante beneficiază de suplimentarea acestora. PSD a dovedit, încă o dată, că nu are niciun fel de respect pentru meritocrație sau pentru premierea performanței. Nu aș vrea să dau crezare zvonurilor care vorbesc despre aplicarea unor criterii arbitrare și politice în decizia privind repartizarea locurilor, dar explicațiile publice ale ministrului Popa nu sunt deloc credibile: nu a existat nicio singură mențiune privind alocarea locurilor după criterii clar stabilite și transparente, de performanță. Așa cum s-a întâmplat chiar și cu legea salarizării, PSD reușește prin această decizie discutabilă să lovească tocmai în propriul electorat: cei care vor fi vizați direct de scăderea numărului locurilor bugetate din universități vor fi tocmai tinerii care provin din familii cu venituri reduse”, a declarat Mareş.

În opinia liberalei, prin decizia luată, ministerul Educației a reușit să revolte întregul mediu universitar, să-i nemulțumească profund pe studenți și există o singură soluție: demisia din funcție.

„De asemenea, noul ministru ar trebui să repare greșelile acestuia și să revizuiască numărul locurilor bugetate din universități astfel încât să se țină cont de criteriul performanței. Ministrul Popa și-a început mandatul cu stângul, iar lungul șir de gafe trebuie să se încheie”, sunt recomandările parlamentarului. 

TNL salută și este solidar cu reacția organizațiilor studențești de a sancționa cifrele de şcolarizare stabilite pentru universităţi de către Ministerul Educaţiei Naţionale și cu eventualele acțiuni de protest pe care doresc să le organizeze.

„Doar cultivarea și antrenarea spiritului civic, a exercitării drepturilor și libertăților civile, precum și sancționarea încălcării acestora în mod public îi pot determina pe guvernanți să se gândească de două ori înainte să ia decizii arbitrare, pur politice, împotriva cetățenilor”, a mai spus Mara Mareş. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button