Politic

BRAŞOV. Condiţii noi la aprobarea autorizaţiilor de construcţie pentru ansamblurile imobiliare

 

În cadrul Comisiei tehnice de amenajarea a teritoriului şi urbanism care a avut loc astăzi, primarul a solicitat executivului Primăriei ca, împreună cu reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor din România, să elaboreze un proiect de hotărâre care să stabilească o serie de condiţii pentru dezvoltările imobiliare viitoare, încă de la iniţierea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ).

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, aşa cum s-a discutat în Comisie, elaborarea acestui proiect de hotărare trebuie să plece de la câteva condiţii. În primul rând, este necesară reglementarea situaţiei drumurilor din faza de proiect, inclusiv elaborarea celor tehnice pentru aceste drumuri, de la intersecţia cu drumul public.

De asemenea, planul urbanistic zonal (PUZ) trebuie să conţină şi o prezentare a soluţiei de transport public în interiorul zonei, care să conţină atât traseul, cât şi locaţia şi delimitarea staţiilor de transport public. Soluţiile de circulaţie propuse în PUZ pentru accesul spre zona studiată vor fi implementate de către dezvoltator sau, în cazul în care vor fi implementate de municipalitate, dezvoltarea imobiliară să înceapă după ce acestea vor fi realizate.

Sursa citată a precizat şi că toate străzile vor fi prevăzute cu piste pentru biciclete, iar dimensionarea trotuarelor se va face ţinând cont de numărul de locuitori şi de zonele pe care le deserveşte, nu doar de normativul legal, în sensul că acestea pot fi mai mari decât prevede normativul dacă presupun o zona pietonală intens circulată. În plus, vor fi prevăzute şi zone de parcări publice, fiind necesară evidenţierea foarte clară a zonelor verzi, inclusiv a copacilor care se vor planta şi a aliniamentelor stradale din gard viu, arbuşti sau copaci.

În şedinţa amintită s-a discutat şi despre faptul că se impune stabilirea foarte clară a zonei destinată construirii facilităţilor pentru învăţământ (creşă, gradiniţă, şcoală).

Funcţiunile complementare vor fi menţionate detaliat, respectiv care revin comerţului, serviciilor, activităţilor culturale etc.

În PUZ trebuie precizate foarte clar zonele în care se vor amenaja platformele de depozitare a deşeurilor, cu precizarea că pubelele trebuie să fie îngropate şi să existe pubele pentru colectarea selectivă.

PUZ-ul trebuie să conţină toate elementele necesare pentru asigurarea unei intervenţii optime a serviciilor de urgenţă, de la dimensiunea străzilor, existenţa reţelei de hidrant, până la asigurarea de spaţii pentru funcţionarea anumitor servicii (de ex. SMURD).

În următoarele zile, executivul municipalităţii va elabora acest proiect, urmând a fi prezentat Consiliului Local spre aprobare.

Peste 7.000 de locuinţe într-un singur cartier

Primarul George Scripcaru a menţionat că se preconizează o dezvoltare urbanistică foarte importantă în centrul oraşului Braşov, care cuprinde străzile Hărmanului, Brânduşelor, Vlahuţă, pe fostele platforme Rafinăria, Lemexim şi IUS. Astfel, se extimează, din datele preliminare ale proiectanţilor, că pe zonele respective se vor construi peste 7.000 de locuinţe.

„Am avut discuţii cu toate părţile implicate, proprietari, proiectanţi, consultanţi, reţelişti, de la Serviciul Arhitecţi, de la spaţii verzi şi alţii, despre această dezvoltare urbanistică. Vom înainta un proiect de hotărâre către Consiliul Local care să stabilească nişte reguli. Nu se poate dezvolta un ansamblu urbanistic imobiliar dacă nu reglementăm infrastructura cu referire la circulaţie în primul rând, aliniament de copaci pe fiecare stradă, dacă se poate pe toate arterele stradale din interiorul cartierului, funcţiuni complementare necesare unei comunităţi, respectiv parcuri. Trebuie să ţinem cont şi de componenta pe mediu, astfel că sunt prevăzute instalaţii de colectare selectivă şi cu rampe de gunoi îngropate. De asemenea, este o condiţie ca serviciul de transport al municipiului să fie la curent cu orice proiect astfel încât să fie stabilite şi traseele de transport în comun în cartierelor în curs de dezvoltare”, a spus Scripcaru.

Totodată, după cum a mai spus edilul, s-au purtat discuţii şi cu reprezentanţii instituţiilor abilitate, cum ar fi ISU şi Poliţia Rutieră, pentru reglementarea situaţiei străzilor din punct de vedere al dimensionării. Ca urmare, după analizarea acestor propuneri, toate vor fi transpuse într-un proiect HCL care să fie obligatoriu pentru toate construcţiile viitoare, iar autorizaţiile de construcţie care se vor obţine de acum încolo să fie şi pentru drumurile aferente.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare