Politic

BRAȘOV. City-managerul municipiului, CRITICAT DUR de Alexandra Crivineanu (PSD)… „Dacă nu vă convine, vă puteți muta copilul la altă școală”!

 
„Vrem o administrație competentă, nu spectacole de PR din partea city-managerului Municipiului Brașov”, a scris Alexandra-Ioana Crivineanu (foto) pe contul său de Facebook, referindu-se la întâlnirea avută de oficialul Primăriei cu mai mulți părinți ai unor elevi din clasele clasele I-IV la școala situată pe strada Cocorului nr. 1, nemulțumiți că liceenii de la Colegiul „Maria Baiulescu” vor veni să studieze acolo, întrucât clădirea fostului liceu MIU intră în reparații. 
 
„Prinsă cu mâța-n sac cu o «criminal convinction» pentru că a fost condamnată definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare, într-o cauză penală privind săvârșirea de abuz în serviciu, Adriana Miron, actual city manager al Primarului Allen Coliban, își ascunde trecutul penal și slaba capacitate administrativă, într-un limbaj presărat cu englezisme.
 
Totul se petrece într-o ședință cu părinții, în timp ce le explica acestora cum în școala unde învață copiii lor (clasele a I-a și a II-a) vor fi transferați elevi de clasa a 12-a, pentru cel puțin un semestru.
 
Poate că pentru doamna Miron părinții erau mai degrabă «guests» și având în vedere «the worst case scenario» copiii vor avea de suferit din cauza faptului că Primăria pe care o reprezintă este incapabilă să facă un «planning» adecvat, în cazul unor lucrări de infrastructură școlară.
 
«Cherry on top», city managerul penal al lui Coliban scoate «the pearl»: – După discuțiile cu «ownerul acestui spațiu», luăm în calcul un sistem «drop-on drop-off» și dacă nu vă convine, vă puteți muta copilul la altă școală!
 
I say…că această doamnă is out of her mind! Voi ce say?”, a relatat Alexandra Crivineanu, care este liderul consilierilor locali PSD, după ce Lucian Pătrașcu a fost numit în funcția de subprefect al Brașovului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button