Politic

BRAȘOV. Ce s-a ales de fostul sediu al Bancorex?!

  • bancorex_274054.jpg
  • bancorex2_274056.jpg
  • bancorex3_274057.jpg
 
Construită în 1906 după planurile arhitectului Albert Scheller (care a proiectat şi Hotelul „Coroana”), clădirea de pe strada Republicii, colț cu Michael Weiss este una din puţinele în stil Art Nouveau din Braşov, motiv pentru care este inclusă pe lista monumentelor istorice de importanță națională. Imediat după darea în folosinţă, imobilul a adăpostit sediul Băncii Naţionale Săseşti. Din 1929, până la naţionalizarea din 1948, aici a funcţionat sediul Casei Generale de Economii. Imobilul a fost preluat apoi de Societatea Naţională de Electricitate până a trecut în administrarea Ministerului de Finanţe, iar după 1990 a devenit Sucursală a Bancorex, instituţie financiară care a dispărut la sfârşitul anilor ’90. Ulterior, în 2011, imobilul a fost preluat în proprietate şi administrare de către municipalitate. Acesta este istoricul clădirii.
 
În prezent, acolo se fac lucrări de consolidare, care sunt aproape de finalizare. Primarul George Scripcaru a verificat astăzi stadiul acestor lucrări.
 
„Consider că am atins o etapă importantă în proiectul nostru de a readuce la viață clădirile importante din Brașov și de a le reda cetățenilor acestui oraș, fie că vorbim de monumente istorice, fie că vorbim de clădiri de interes public. (…) Am venit astăzi aici pentru că această clădire este poate cea mai importantă investiție din acest proiect, atât prin complexitatea lucrărilor, cât și prin importanța și frumusețea ei. S-au finalizat lucrările de consolidarea a pereților și refacere a acoperișului. Până vine vremea rece, constructorul trebuie să finalizeze montarea tuturor geamurilor, care vor respecta forma celor inițiale, de la momentul construirii clădirii, să finalizeze acoperișul, după care va putea lucra la finisajele interioare. Anul viitor va trebui să reabiliteze fațada și să finalizez montarea liftului. Sper ca până la sfârșitul anului viitor să putem reda brașovenilor și turiștilor acest monument istoric, în forma în care era la începutul secolului XX, atunci când a fost construit”, a spus Scripcaru.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare