Politic

BRAȘOV. Ca să nu intre în colaps financiar, Spitalul Municipal Săcele are URGENT nevoie de 5 milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului

 

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lansat, astăzi, consultarea publică pentru proiectul de Hotărâre a Guvernului privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru municipiul Săcele, judeţul Braşov. 

În documentul de fundamentare se precizează că, prin adresa comună a Instituţiei Prefectului – Judeţul Brașov şi a Consiliului Judeţean Brașov a fost solicitată suma 5 milioane de lei, pentru plata cheltuielilor curente și de capital ale Spitalului Municipal Săcele.

Administrația săceleană are nevoie de sprijin pe de o parte pentru funcționare, care ar necesita 2,8 milioane de lei, altfel existând riscul riscul blocării activității unității medicale, urmată de posibila închidere a acesteia. Restul de 2,2 milioane de lei ar fi necesari pentru dezvoltarea unității, prin finanțarea unor proiecte medicale. 

Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, ne-a declarat: „În primul rând, avem de plătit restanțe, multe la reactivii folosiți în laborator, care sunt foarte scumpi. Trebuie spus că în ultimii doi ani, Guvernul nu a ținut cont de faptul că la Săcele am redeschis Spitalul Municipal. Noi am făcut eforturi mari în acest sens și până în prezent nu s-au alocat deloc fonduri pentru funcționare. Acum suntem în impas și din cauza alocării bugetare mai mici în 2019 față de 2018, cu 30 de procente, și nu mai aveam soluții, având în vedere că întreținerea spitalului este foarte costisitoare. Este foarte important să fim sprijiniți la acest capitol”.

Edilul a precizat că restul de 2,2 milioane de lei sunt prevăzuți la capitolul „investiții medicale”

Trebuie să și cofinanțăm două proiecte medicale foarte necesare în Săcele, astfel că am depus solicitare pentru suma de 9 milioane de lei. Un proiect se va derula pe parcursul a doi ani, prin achiziționarea de echipamente medicale. Prin al doilea proiect ne dorim achiziționarea a doi roboți, pentru eliminarea infecțiilor nosocomiale în spital, așa cum are și municipiul Făgăraș de exemplu, iar investiția totală se apropie de 2,1 mililoane de lei, din care noi participăm cu 10%”, a precizat Virgil Popa.

De asemenea, în viitorul apropiat, după cum ne-a mai spus primarul săcelean, se va monta și un lift la spital, pentru targă și pacienți, investiție care ar costa în jur de 350.000 de lei.

 

Scurt istoric 

Spitalul Municipal Săcele a fost inaugurat în anul 1946. În data de 1 aprilie 2011, prin H.G. nr. 345/31.03.2011, unitatea a fost închisă, odată cu alte 66 de spitale din ţară. Spitalul are demisol, parter, două etaje și mansardă, cu amprenta la sol de 734 mp, o suprafață desfășurată de 2.698 mp si o suprafață utilă de 2.065 mp. Începând cu data de 01.07.2017, Municipiul Săcele a redeschis unitatea medicală respectiv Spitalul Municipal Săcele și a alocat un buget pentru funcționarea acestuia în sumă de 1.206 mii lei.

În decursul perioadei iulie – decembrie 2017 s-au încheiat două contracte de servicii medicale cu C.J.A.S. Brașov pe baza unui Ordin de Ministru vizând o structură minimă de funcționare pentru Spitalul Municipal Săcele. Aferent anului 2018, Consiliul Local Săcele a alocat un buget pentru secțiunea de funcționare de peste 1,4 milioane de lei. În anul 2019, Spitalul primește în continuare finanțare, tot de la bugetul local, pentru cheltuieli de funcționare, astfel s-au alocat peste 2 milioane de lei până la data prezentă, conform notei de fundamentare.

Comunitatea locală are nevoie ca acest spital să funcționeze. De când a fost deschis pănă în prezent, i-au trecut pragul peste 50.000 de pacienți, iar solicitarea este în creștere, având în vedere că deservește și localitățile învecinate: Tărlungeni, Teliu, Budila, Vama Buzăului, Măieruș, Hărman și Prejmer”, a menționat primarul Virgil Popa. 

Statistic vorbind, se estimează că din punct de vedere al numărului total al locuitorilor județului Brașov care este de 631.165 locuitori, 77.334 locuitori (12,25% din populația județului), pot fi deserviți de Spitalul Municipal Săcele.

La acest număr de locuitori din zonă, se adaugă și populația neînregistrată în birourile de evidență a populației din cartierul Gârcini, fapt pentru care Spitalul Municipal Săcele este o instituție care trebuie să funcționeze și care asigură celorlalte spitale din județ o triere a pacienților acuți și cronici”, se arată în documentul de fundamentare transmis către Guvern.

La ora actuală, în acest spital lucrează 35 medici și 104 de asistenți medicali, infirmiere și personal auxiliar, urmând ca în perioada imediat următoare să se ocupe posturile vacante până la o structură de personal de 281 persoane, cu doua linii de gardă permanente.

După dezbaterea publică timp de cinci zile, având deja avizul Ministerului Dezvoltării Regionale și a Adminsitrației Publice, precum și a Ministerului de finanțe, solicitarea ajunge în plen, când va fi aprobată sau respinsă.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare