Politic

BRAȘOV. Blocul cu fundația surpată, de pe strada Molidului, a ajuns ca un copil cu mai multe moașe

 

Prefectura Brașov a anunțat, astăzi, că a transmis documentația și a solicitat un punct de vedere de specialitate de la trei universități din țară, respectiv pentru o expertiză tehnică pe strada Molidului, acolo unde pământul de sub imobilul cu numărul 33 a luat-o la vale, lăsându-l suspendat. Ieri, Primăria Brașov anunțase același lucru, doar că a solicitat sprijin de la Universitatea din Brașov.   

Amintim că blocul de pe strada Molidului nr. 33, din cartierul Răcădău, a fost evacuat de urgenţă cu mai bine de zece zile în urmă (6 octombrie), după ce experţii Inspectoratului de Stat în Construcţii şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au constatat că o parte din terenul de sub fundaţia imobilului a luat-o la vale. Verificările preliminare au arătat că sub fundaţia blocului s-a format un „crater”, cu o adâncime de 4,5 metri şi o lungime de 4 metri, lăsând, practic, suspendată o parte a blocului. Una dintre explicaţiile lansate ar fi că  burlanul de captare a apelor pluviale de pe acoperiş duce direct în pământ, iar drenul este executat în subsol, nu în lateral, făcând ca apa să se scurgă în pământ, nu în sistemul de canalizare. Dar ce a declanșat situația se poate certifica doar prin expertiză geo-tehnică. 

Având în vedere accidentul tehnic constatat la imobilul de pe strada Molidului nr. 33, din municipiul Brașov, care a avut drept consecință declararea stării de alertă și evacuarea de urgență a locatarilor, dar și caracterul nemaiîntâlnit al situației tehnice în România, prefectul judetului Brașov, Marian Rasaliu a convocat în data de 11.10.2017 o ședință, la care au participat toți factorii implicați în gestionarea acestei situații de urgență. De asemenea, la întâlnire au fost prezenți și reprezentanţi ai locatarilor blocului respectiv”, se arată în comunicatul transmis din partea instituției.

Sursa citată a precizat că, în urma celor discutate în respectiva ședință, reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis documentația și a solicitat un punct de vedere de specialitate universităților de profil din țară: Universitatea Tehnică de Construcții București, Universitatea Politehnică Timișoara și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Totodată, se așteaptă un punct de vedere și de la reprezentanții Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri.

Viceprimarul Laszlo Barabas a anunțat, ieri, că Primăria Brașov a solicitat Facultăţii de Construcţii Brașov să colaboreze în acest caz şi s-a convenit ca, în următoarele zile, specialiştii de la universitate să prezinte o propunere de realizare a expertizei.

În cursul zilei de luni am avut o discuţie cu conducerea şi specialiştii din cadrul Universităţii «Transilvania» Braşov, cu privire la situaţia de pe str. Molidului şi le-am prezentat propunerea de a colabora cu Municipalitatea în vederea realizării unei expertize a zonei. Joi, 16 octombrie, după ce vor analiza solicitarea şi documentele puse la dispoziţie de către Primăria Braşov, reprezentanţii acestei facultăţi vor înainta o propunere pentru realizarea expertizei, precum şi zona care va trebui studiată”, a declarat viceprimarul Laszlo Barabas. 

Specificăm că toate aceste expertize vor avea un preț, nefiind realizate pro bono. 

citiți și

BRAȘOV. Expertiză la blocul rămas „în aer” pe strada Molidului

Un bloc de pe strada Molidului a rămas suspendat, după ce s-a surpat pământul pe care este construit


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare